x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au argumente staliniste în condamnarea lui Adrian Năstase.

Doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au argumente staliniste în condamnarea lui Adrian Năstase.

de Dan Constantin    |    02 Apr 2012   •   18:37
Doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au argumente staliniste în condamnarea lui Adrian Năstase.

In 30 ianuarie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat verdictul in ceea ce s-a numit dosarul "Trofeul Calitatii". Un caz care s-a aflat in centrul atentiei de multi ani, Directia Nationala Anticoruptie luandu-si in sarcina sa intocmeasca o acuzare pentru sanctionarea drastica a candidatului Adrian Nastase la functia de presedinte al Romaniei in anul 2004. Pentru istorie, Nastase a fost votat de aproape 5 milioane de romani care l-au considerat atunci demn sa conduca Romania. A fost ales insa Basescu Traian, cu o diferenta de 245.374 de voturi, care i-a promis contracandidatului o viata de cosmar. Este, din pacate, una din putinele promisiuni electorale indeplinite de Basescu care a facut o adevarata obsesie din condamnarea lui Adrian Nastase cu orice pret. Este de notorietate ca "echipa" destinata sa indeplineasca sarcina venita de la Cotroceni a fost formata din cuplul Kovesi-Morar, procurorii tesand o panza de dosare prin care au trecut tot ceea ce se putea controla la Adrian Nastase. Din toate aceste cercetari, dupa formulari pompoase, disjungeri, comasari s.a.m.d. echipele de anchetatori care s-au succedat in perioada 2005-2012 au reusit sa trimita instantelor dosarele "Matusa Tamara", "Zambaccian" si "Trofeul Calitatii".

In acest ultim dosar s-a atacat o tema exclusiv politica: finantarea campaniei electroale pentru alegerile prezidentiale din 2004. Procurorii DNA au ales sa demonstreze coruptia lui Nastase, prim-ministru si apoi candidat prezidential, ca formator si beneficiar al unui mecanism de colectare de fonduri pentru finantarea ilegala a campaniei. Nastase, in opinia acuzatorilor, a pus la cale organizarea unui simpozion la scara nationala in domeniul constructiilor care oferea celor premiati pentru realizarile deosebite un Trofeu al Calitatii. Prilejul era nimerit pentru a marca si 20 de ani de la infiintarea Inspectoratului de Stat in Constructii – autoritatea in materie. Toata actiunea, gandita cu faze judetene si o festivitate la nivel national, se autofinanta din taxele de participare, organizarea si contabilitatea "Trofeului Calitatii" fiind asigurate de firme specializate in derularea evenimentelor. Inspectoratul de Stat in Constructii reprezenta suportul tehnic, dar activitatea respectiva a fost externalizata, circuitul financiar al "Trofeului Calitatii" neintersectandu-se cu banul public.

Acestea sunt in sinteza faptele obiective. Dosarul DNA a insailat pe soclul "Trofeului Calitatii" o poveste de coruptie, deturnari de fonduri, spalare de bani, foloase necuvenite, presiuni politice. A fost trimis Inaltei Curti, care a derulat cercetarea judecatoreasca a dosarului in perioada 14 ianuarie 2011 – 9 ianuarire 2012, instanta convocand partile in 37 de termene de judecata. Acest proces a atins un record nemaiintalnit in practica judecatoreasca: acuzarea a propus audiera a 967 de martori, dintre care "doar" 200 au scapat de prezenta in instanta.

In 30 ianuarie a.c., completul condus de Ionut Matei a pronuntat sentinta, care a adus condamnari cu inchisoare pentru Adrian Nastase (2 ani), pedepse mai aspre (cate 7 ani) fiind date Irinei Jianu, Dianei Gasparovici, Ioanei Popovici, lui Bogdan Popovici si Cristian Vasile. In urma cu cateva zile, dupa o redactare care a durat aproape doua luni, a aparut si motivarea sentintelor.

Asupra acestui "document" care va ramane cu siguranta in "biblioteca neagra" a Justitiei, ne vom opri in continuare. El devoaleaza cum nu se poate mai bine incarcatura politica a procesului – de la acuzare la cercetarea judecatoreasca si sentinta, fiind el insusi o proba pentru continuarea monitorizarii Romaniei pe justitie, atestand ca aceasta nu este impartiala, ci serveste factorului politic sub aparenta luptei cu fenomenul coruptiei.

Din start, instanta a pornit de la ideea ca apararea lui Nastase viza campania electorala si nu finantarea ilegala a campaniei, afirma "motivatia". "Egalitatea" de sanse intre aparare si acuzare este relevata si de reaua vointa a presedintelui completului, judecatorul Matei Ionut, care a respins proba cu martori pentru Bogdan Popovici si Mariana Popovici pentru ca "nu e pertinenta, concludenta si utila". La fel si probatiunea testimoniala propusa de Irina Jianu si Dorina Gasaprovici "este in cea mai mare parte inutila" si, ca atare, respinsa. De fiecare data cand au prilejul, judecatorii subliniaza in motivatie ca legatura PSD cu "Trofeul Calitatii" – "intre cei care au participat la manifestari – ANPC, ANSV, Regia Padurilor – toate conduse de PSD ca si primariile conduse de PSD" – ca un soi de vinovatie colectiva, insinuata prin redactare. Un alt citat politizat: "infractiunea savarsita de inculpati ca urmare a influentei de catre Adrian Nastase, decurgand din calitatea sa de presedinte PSD, in vederea obtinerii de foloase necuvenite constand in materiale de propaganda electorala". Problema acuzarii, transferata pentru a fi inghitita de judecatori este ca expertiza contabila, ceruta de instanta, cat si rapoartele controlorilor financiari au avut o concluzie limpede si unanima: prejudiciul Inspectoratului de Stat in Constructii nu exista, cum nu exista nici nereguli fiscale in firmele acuzate ca au reprezentat filiera scurgerii banului public. Or, aici instanta da proba ei de rea credinta: "Curtea urmeaza a inlatura concluziile la care au ajuns expertii contabili in sensul ca ISC nu avea o baza legala pentru colectarea taxelor de participare la bugetul institutiei si implicit, ca in cauza nu s-a inregistrat nici un prejudiciu in patrimoniul acestuia" (pg. 85). Pe ce expertiza economica, juridica s-a bazat aceasta renuntare la expertiza? "Motivatia" nu arata motivul. Nici pentru ce "Curtea nu va avea in vedere concluziile exprimate de inspectorii fiscali".

"Motivatia" exprima pe larg adevaratele motive politice ale acuzarii, enuntand insa nu opinii juridice, legate de fapte, ci consideratii socio-politice, copiate de la "editorialisti" apropiati instantei. Cateva monstre: "Ca presedinte PSD, in baza unei rezolutii infractionale unice, in perioada ianuarie-noiembrie 2004, s-a folosit de influenta sa pentru a obtine foloase necuvenite" (pg. 111). Nastase sustine in aparare ca la data desfasurarii "Trofeului Calitatii" nu era candidatul Aliantei PSD+PUR. Curtea replica: "Nici nu era obligatorie candidatura inculpatului pentru alegerile prezidentiale, caci legea cere ca foloasele urmarite sa fie pentru sine sau pentru alta… fiind fara relevanta daca era avuta in vedere finantarea propriei campanii sau a altor candidati". Cand Nastase respinge acuzatia, spunand ca de finantare s-a ocupat mandatarul financiar al campaniei electorale, conform legii, "Curtea retine lipsa de pertinenta a apararilor".

Apoi vin alte exprimari de pus in rama: "Curtea va pleca de la constatarea ca in speta NU EXISTA O PROBA DIRECTA CARE SA-L INCRIMINEZE PE INCULPAT" (sublinierea noastra). Ca probe de complicitate instanta retine ca la o tipografie (incriminata) s-au tiparit cartile de vizita pentru Adrian Nastase (!!).

Ca sa lase spatiul liber judecatii arbitrare, judecatorii Ionut Matei si Ioana Bogdan hotarasc ca "nefiind probe directe, instanta e obligata la rationamente logice-juridice".

Intre acestea, instanta crede ca inculpatii au facut ceea ce au facut pentru ca "ei sperau in succesul in alegeri" – si adauga in motivatie, ca un comentariu: "aceasta explicand probabil si obstinatia cu care au invocat caracterul politic al prezentului dosar, caci in societatea imaginata de inculpati nimic nu se intampla fara decizia factorului politic" (Aici, instanta face gestul chelului care isi pune mana in cap!). Sunt trimiteri si la actele guvernului Nastase pe care Curtea incearca sa le puna in context infractional: "Sub pretextul integrarii in UE, a fost realizata in fapt o centralizare a mai multor institutii".

Finalul devine apoteotic: "Curtea, in majoritate (2 din 3) apreciaza ca numai Nastase, prin puterea pe care o concentra, putea determina conduita ilicita a celorlalti inculpati" in aceasta "afacere de casa a PSD", iar "inculpatii au aceptat sa incalce legea in beneficiul celui mai important personaj al clasei politice din Romania anului 2004". Concluzia de sfarsit: "coruptia clasei politice din Romania, personificata cel putin la nivelul anului 2004 de inculpatul Adrian Nastase, reprezinta un fenomen ce nu mai poate fi tolerat de catre societatea romaneasca, Justitia fiind obligata sa riposteze ori de cate ori are de-a face cu un asemenea caz".

Aceasta motivatie juridica ¬ psihodeliranta ¬ sta la baza condamnarilor in "Trofeul Calitatii". Ea este asumata de judecatorii Ionut Matei si Ioana Bogdan (consiliera lui Daniel Morar, trimisa la ICCJ, sa rezolve problema). Judecatoarea Cristina Rotaru a avut opinie separata, sustinand ca nu exista fapta in dosarul respectiv, deci inculpatii nu pot fi condamnati. Recursul, in 21 mai 2012.

P.S. Redactarea motivatiei cuprinde greseli gramaticale care, in caz de Bacalaureat, ar duce la picarea examenului. Probleme grele cu "membrii ai PSD" sau "membrii ai conducerii ISC". Cand ati trecut pe la scoala, domn Matei si madam Bogdan, nu se scria chiar corect romaneste. Asta deducem din proba materiala directa. Dumneavoastra, stimati magistrati, la ce sunteti "membrii"?

×