În avionul prăbușit în zona împădurită de lângă barajul Siriu și orașul Nehoi se aflau doi oameni de afaceri care și-au pierdut viața. Aparatul era pilotat de Mihai Covaciu, dezvoltator imobiliar cu afaceri în Cluj, Brașov și Râșnov. Pasagerul , Liviu Bucățică, avea afaceri în Constanța și cumpărase o proprietate în Râșnov la Covaciu. Sora lui Bucățică este Corina Martin, șefă a unei organizații de promovare a turismului pe Litoral, apropiată de Mazăre.
Autorităţile din judeţul Buzău au fost alertate, miercuri, de un apel la 112, apelantul susţinând că a auzit un zgomot la o distanţă considerabilă, care ar fi putut fi un aparat de zbor de mici dimensiuni.
Potrivit IGSU, forţele de intervenţie şi salvare au găsit locul accidentului, iar din primele informaţii de la faţa locului se confirmă decesul a două persoane. Locul respectiv este în zona Barajului Siriu.
Conform purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, avionul s-a prăbuşit în arealul geografic al satului Valea Nehoiului, care aparţine de oraşul Nehoiu. Reprezentantul Prefecturii Buzău a menţionat că apelul la 112 a fost făcut de un cioban.
"Accidentul aviatic s-a produs într-o zonă greu accesibilă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău.