x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dorina Danielescu, găsită incompatibilă de ANI întrucât este procuror civil şi colonel activ în MApN

Dorina Danielescu, găsită incompatibilă de ANI întrucât este procuror civil şi colonel activ în MApN

de Veronica Micu    |    13 Feb 2013   •   10:41
Dorina Danielescu, găsită incompatibilă de ANI întrucât este procuror civil şi colonel activ în MApN

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Dorina Danielescu, consilier la Ministerul Apărării Naţionale, se află în stare de incompatibilitate, deoarece exercită atât funcţia de procuror civil în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, detaşată la Ministerul Apărării Naţionale, cât şi calitatea de cadru militar în activitate.

ANI a sesizat Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Potrivit unui comunicat al ANI, în urma evaluărilor efectuate s-a constatat faptul că Dorina Danielescu se află în stare de incompatibilitate începând cu 18 septembrie 2012 (dată la care Secţia pentru procurori din cadrul CSM a hotărât respingerea cererii de transfer la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel), întrucât exercită atât funcţia de procuror civil în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, detaşată la Ministerul Apărării Naţionale, cât şi calitatea de cadru militar în activitate.

Începând cu anul 2004, Dorina Danielescu ocupă funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

ANI arată că, la data de 16 iulie 2012, prin Ordin al Ministrului Apărării Naţionale, Dorina Danielescu a fost chemată în activitate, cu gradul de colonel, confirmată în serviciul justiţie militare, specialitatea militară nr. 116 - magistratura militară, şi pusă la dispoziţia Secţiei Parchetelor Militare, în vederea încadrării.

Inspectorii de integritate susţin că, până la data constatării stării de incompatibilitate, ordinul prin care i-a fost acordat gradul de colonel nu a fost revocat, contrar prevederilor legale în materie.

Conform art. 5, alin. (1) din Legea 303/2004, 'Funcţiile de judecător, procuror, magistrat - asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii'.

De asemenea, potrivit Legii 161/2003, 'Funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior'.

Potrivit comunicatului, Dorina Danielescu "este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani".

Dorina Danielescu a fost numită şefă la ANRP în iulie 2011 şi a rămas la conducerea instituţiei până la venirea Guvenului Ponta, în mai 2012. Ea a fost cea care a anunţat, alături de Mihai Răzvan Ungureanu faptul că foştii proprietari ar putea să primească doar 15% din valoarea imobilelor care le-au fost confiscate în perioada comunismului.



×
Subiecte în articol: dorina danielescu incompatibila ani