x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul Ceausescu a fost reconstituit

Dosarul Ceausescu a fost reconstituit

20 Mar 2004   •   00:00

Magistratii Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti au finalizat ieri reconstituirea "dosarului Ceausescu", disparut inca de la inceputul anului 1990.

Magistratii Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti au incheiat ieri procedura juridica de reconstituire a dosarului intocmit in ziua de 25 decembrie 1989, la procesul in care Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la pedeapsa capitala. Dupa executia sotilor Ceausescu, sentinta pronuntata de Tribunalul Militar Extraordinar a fost luata in evidenta doar in registrul de executari penale, inscrisa la pozitia 1/P/1989. In schimb, dosarul propriu-zis nu apare in nici o alta evidenta, nici in opis sau condica de sedinta, ori in registrul general de dosare.

Disparitie

Potrivit unor informatii aparute in ultimii ani, "dosarul Ceausescu" ar fi disparut imediat dupa redactarea sentintei pronuntate de judecatorul Gica Popa, respectiv la inceputul lunii ianuarie 1990.

In conformitate cu prevederile Codului de Procedura Penala, acest dosar a fost reconstituit pe baza unor copii ale fiecarui act, copii recunoscute si asumate de cei care le-au semnat in cursul procesului. Pentru aceasta, la ultimele termene au fost audiate majoritatea persoanelor care au facut parte din Tribunalul Militar Exceptional. Ultimul dintre acestia a fost generalul Dan Voinea, care, in decembrie 1989, a fost procurorul acuzator al sotilor Ceausescu. El si-a recunoscut semnatura de pe copia rechizitoriului. La iesirea din sala de judecata, Voinea a afirmat ca decizia de executare a sotilor Ceausescu fusese luata, la M.Ap.N, inainte de proces.

Tot ieri a mai fost audiat si Dinel Staicu, patronul FC Universitatea Craiova, recunoscut admirator al lui Ceausescu.
( VASILE SURCEL )

Cine-i vinovat?

Reconstituirea "dosarului Ceausescu", pe baza unor copii care au fost publicate in ultimii 14 ani, nu clarifica insa si imprejurarile clare in care el a disparut. Sarcina instantei militare a fost doar sa-l refaca, fara sa urmareasca cine a fost ultima persoana care l-a avut in "custodie" si nici cine se face vinovat de disparitia acestui document cu valoare de marturie istorica. Aceste clarificari ar trebui aduse de catre Parchetul General, singurul care are competenta de a ancheta disparitia dosarului. Cu toate acestea, de la data de 15 decembrie 2003, cand Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a anuntat disparitia "dosarului Ceausescu", nici unul dintre reprezentantii Ministerului Public nu a anuntat ca s-ar intentiona deschiderea vreunei anchete.

Un dosar subtirel

La fel ca si oricare alt dosar penal, "dosarul Ceausescu" ar fi trebuit sa contina atat actele obtinute in cursul urmaririi penale si rechizitoriul cauzei, cat si toate documentele intocmite in cursul cercetarii judecatoresti. Situatia exceptionala in care a avut loc procesul sotilor Ceausescu a facut ca dosarul lor sa fie mult mai putin consistent. La data procesului, el era compus doar din: rechizitoriul intocmit si prezentat de procurorul Dan Voinea, actele privitoare la starea de sanatate a celor doi, consemnarea tuturor pledoariilor sustinute in proces, textul sentintei, procesul verbal intocmit dupa executie, precum si certificatele de deces ale sotilor Ceausescu. Dosarul refacut va intra in arhivele Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti.

×
Subiecte în articol: observator dosarul ceausescu