x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DOSARUL TRANSFERURILOR, din nou pe masa judecătorilor. Greii fotbalului românesc sunt judecaţi pentru înşelăciune

DOSARUL TRANSFERURILOR, din nou pe masa judecătorilor. Greii fotbalului românesc sunt judecaţi pentru înşelăciune

14 Oct 2013   •   10:50
DOSARUL TRANSFERURILOR, din nou pe masa judecătorilor. Greii fotbalului românesc sunt judecaţi pentru înşelăciune

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti judecă astăzi un nou termen în dosarul dosarului transferurilor de jucători, în care opt oameni de fotbal sunt acuzaţi de înşelăciune de către procurorii anticorupţie.

Termenul anterior a fost pe 7 octombrie, dată la care, la proces, s-au prezentat Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica şi Gheorghe Popescu, dintre oamenii de fotbal acuzaţi lipsind Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu.

Jean Pădureanu şi George Copos au depus o solicitare de acordare a unui nou termen, pentru că nu au putut fi reprezentaţi de apărători. În plus, George Copos şi Cristian Borcea nu au avut la ei acte de identitate.

La 20 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să trimită dosarul transferurilor de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care, în noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.

Ioan Becali - 8 ani de inchisoare cu executare, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala;
Victor Becali - 7 ani de inchisoare cu executare, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala;
Cristi Borcea - 7 ani de inchisoare cu executare, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani;
George Copos - 5 ani de inchisoare cu executare, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala;
Mihai Stoica - 4 ani de inchisoare cu executare, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani;
Gica Popescu, Gigi Netoiu şi Jean Padureanu - cate 3 ani de inchisoare cu suspendare, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Transferurile vizate

- Cristian Dulca - realizat in ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucuresti la clubul sud-coreean Pohang Steelers
- Iulian Arhire - de la clubul Otelul Galati la Pohang Steelers, realizat in martie 1999
- Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat in iunie 1999
- Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistrita la VfB.Stuttgart, din iulie 1999
- Paul Codrea - de la Dinamo Bucuresti (imprumutat la F.C. Arges Dacia Pitesti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat in ianuarie 2001
- Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Dinamo Kiev din Ucraina
- Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Deportivo Alaves
- Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam
- Lucian Sanmartean - din august 2003, de la Gloria Bistrita la Panathinaikos Atena
- Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucuresti la Galatasaray Istanbul
- Dan Alexa - de la Dinamo Bucuresti la Guoan Beijing, in Republica Populara Chineza, realizat in luna iunie 2004
- Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucuresti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

×