Având în vedere că în ediţia din 24.02.2008 a cotidianului “Jurnalul Online” a apărut articolul “Dr. Bullshit – Spitalul Judeţean din Timişoara, stors ca o lămâie”, sub semnătura lui Tiberiu Kiss, iar acesta conţine o serie întreagă de falsuri, vă solicităm publicarea următorului
Către redacţia cotidianului „Jurnalul naţional”
În atenţia domnilor redactori-şefi
Domnilor redactori-şefi,
Având în vedere că în ediţia din 24.02.2008 a cotidianului “Jurnalul Online” a apărut articolul “Dr. Bullshit – Spitalul Judeţean din Timişoara, stors ca o lămâie”, sub semnătura lui Tiberiu Kiss, iar acesta conţine o serie întreagă de falsuri, vă solicităm publicarea următorului
DREPT LA REPLICĂ
În stilul cu care ne-a obişnuit prin campania de presă la care s-a pretat de la jumătatea anului trecut, dl. Tiberiu Kiss mai aruncă o dată cu noroi în conducerea SCJUT şi, mai mult, politizează la maximum orice problemă se iveşte în spital. Ca să-şi justifice sinecurile de care beneficiază (cea mai recentă la o instituţie publică, unde mănâncă o pâine albă de la statul român, oare cum o fi ocupat postul?) iar patronii lui din presa locală, de o cu totul altă coloratură politică decât conducerea SCJUT, să ştie în cine au investit, autorul acestei noi şi logoreice calomnii se lăbărţează pe o pagină întreagă de ziar ca să le vândă gogoşi cititorilor. Nu avem treabă cu moralitatea d-lui Tiberiu Kiss, care, până la urmă, nu este decât un fost condamnat, dar minciuna e minciună, oricum ar da-o el la întors. Vom continua cu câteva exemple.
Încă de la începutul articolului, datele sunt umflate apocaliptic (“a dat de toţi pereţii spitalului cu marea majoritate a şefilor de secţii”). În realitate, în spital sunt 28 de secţii cu paturi şi tot atâţia şefi. Conform legislaţiei, printr-o decizie a Ministerului şi pentru că trecuseră de vârsta de 65 de ani, managerul a suspendat şefia de secţie la 9 dintre aceştia, adică o treime, ceea ce nicidecum nu înseamnă o majoritate. Aritmetica nu este, însă, punctul tare al domnului Kiss, după cum el însuşi recunoaşte. Semnatarul veninoasei pagini are, totuşi, o aplecare către istorie, căci în această categorie intră povestea cu şefii de secţie, care s-a petrecut cu ani în urmă şi tot cu ani în urmă s-a şi rezolvat, printr-o altă decizie a Ministerului, care îi mai menţinea în funcţii.
După dl. Tiberiu Kiss, la Ministerul Sănătăţii ar fi ajuns un “val de sesizări”, de fapt, două sau trei delaţiuni cu valoare eventual literară, nu de investigaţie. Aceste materiale au fost încredinţate ziariştilor “de casă” ai “reclamanţilor”, care au repetat cu obstinaţie acelaşi refren prin două-trei publicaţii, până li s-au tocit pixurile. Până la urmă, a venit şi un control de la Minister, care a durat 12 ore la spital şi care ar fi constatat că toate cele sesizate sunt adevărate. Povestea asta a fost deja încredinţată justiţiei, aşa că nu mai are rost să fie pomenită.
În continuare, probabil obosit de cele trei job-uri de unde trebuie să-şi ridice salariile, reporterul special al Jurnalului Naţional, cum îi place să-şi spună, încurcă borcanele şi insinuează că renumitul control din decembrie 2007 ar fi avut vreo treabă cu lucrarea de montare a termopanelor, ceea ce e complet fals. Apoi, cum nu-i ajunge să fie ziarist, se mai substituie şi justiţiei, afirmând că la spital s-au făcut “unele achiziţii, cu încălcări flagrante ale legii”.
Aruncarea cu praf în ochii cititorilor continuă, afirmându-se că s-au scurs din banul public peste şapte miliarde de lei vechi. Cum s-au scurs, când nimeni nu a constatat existenţa vreunui prejudiciu? Ferestrele au fost montate, pot fi pipăite şi contribuie la confortul termic din spital. Poate că era mai bine să nu se facă nimic, iar conducerea spitalului să adopte tactica văicărelilor?
Dl. Kiss ne arată, mai apoi, că stă rău nu doar cu aritmetica, ci şi cu citirea. Contractul din 24.11.2006 nu era, nici pe departe, unul de înlocuire a tâmplăriei exterioare. Acel contract s-a semnat în luna mai 2007, în urma unei licitaţii conforme cu procedurile legale, la care au participat mai multe firme. Nici una dintre aceste firme nu a contestat rezultatul licitaţiei.
În afară de întrebări retorice cu punctuaţie abundentă, autorul articolului nu ne oferă prea multe date concrete, mulţumindu-se să repete cu obstinaţie afirmaţii nefondate, probabil bârfe auzite la colţul străzii, căci domnul reporter special nu a pus piciorul prin Judeţean. Dacă întreba, ar fi aflat, de exemplu, că subordonaţii domnului Ovidiu Maxa nu au muncit nici un minut la montat termopane, ci la repararea pervazelor după schimbarea ferestrelor. Ar mai fi aflat că firmele care se ocupă de termopane au, de multe ori, oferte identice. Ar mai fi aflat şi detalii despre contactul cu Orange al SCJUT, un contract de grup, cu posibilitate de alipire a oricui doreşte şi are legătură cu angajaţii spitalului, cu condiţia încheierii unui contract individual, care prevede achitarea de către fiecare a contravalorii convorbirilor.
Articolul face parte din deja banalizata campanie de presă împotriva conducerii SCJUT, campanie care are ca instrument principal un cuib de vipere cu Corn. Mai mult, răspândirea în presă a unor date dintr-o anchetă aflată în curs poate fi interpetată şi ca o tentativă de influenţare a organelor de anchetă în îndeplinirea misiunii lor. Cei care dirijează din umbră campania, însă, par a fi orbiţi de orgolii şi merg înainte, chiar cu riscul de a face rău unei întregi instituţii. Cui poate fi de folos instabilitatea şi cine are nevoie să se ascundă în ceaţă?
Prof. dr. Mihai Ionac,
Manager SCJUT
Daniela Damian,
Purtător de cuvânt SCJUT
Citește pe Antena3.ro