Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Motivarea deciziei definitive prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a demontat toate abuzurile săvârșite de fosta judecătoare Camelia Bogdan în dosarul ICA este una atât de devastatoare, încât specialiștii în drept penal afirmă că documentul reprezintă un caz-școală și generează efecte mai mult decât importante.
Pentru prima dată, practic, după mai mulți ani, instanța supremă a introdus, prin autoritate de lucru judecat, răspunderea magistraților pentru soluțiile pronunțate cu rea-credință. Asta, dincolo de efectul devoalării unui mecanism diabolic care urmărea distrugerea unui rival politic al fostului președinte al României Traian Băsescu. Motivarea, semnată de președintele ÎCCJ, Lia Savonea, arată de ce Parchetul General a acționat greșit atunci când a clasat plângerile penale formulate împotriva Cameliei Bogdan, exclusă de două ori din magistratură, reținând că faptele de care era acuzată nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, când, în realitate, aceste fapte au fost săvârșite. Însă, între timp, a intervenit prescripția răspunderii penale. Abuzul și încălcările de lege au fost comise nu doar la momentul pronunțării abuzivei sentințe de condamnare din dosarul ICA, ci și ulterior, fosta judecătoare urmărind personal ca măsurile ilegale de confiscare extinsă dispuse să fie duse la îndeplinire, exact așa cum a stabilit ea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat, la finalul săptămânii trecute, una dintre cele mai grele lovituri sistemului condus, ani de zile, de regimul Traian Băsescu, arătând modul abuziv, din punct de vedere penal, în care s-a acționat în acest caz. Președintele ÎCCJ, Lia Savonea (FOTO), care a îndeplinit calitatea de judecător de cameră preliminară în acțiunile petenților față de netragerea la răspundere penală a judecătoarei Camelia Bogdan, arată că la Parchetul General - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică au existat mai multe plângeri penale formulate împotriva fostei magistrat.
Un prim dosar a fost constituit la 4 ianuarie 2017, ca urmare a sesizării din oficiu, în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu, având în vedere discuțiile din spațiul public la care a participat fostul președinte al României Traian Băsescu, înregistrate ambiental și date publicității de Sebastian Ghiță, din care a rezultat că fosta judecătoare Camelia Bogdan ar fi pronunțat decizia de condamnare în dosarul ICA cu încălcarea dispozițiilor legale, în contextul în care soluția era cunoscută cu multă vreme înainte de finalizarea procesului.
Apoi, la data de 7 septembrie 2019, Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA a formulat o a doua plângere penală împotriva Cameliei Bogdan, pentru abuz în serviciu, cu argumentul că, prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 pe care a pronunțat-o ca judecător la Curtea de Apel București, a dispus în mod abuziv confiscarea altor bunuri care erau în proprietatea legitimă a altor persoane decât a celor menționate în hotărârea de condamnare. S-a mai arătat că, anterior datei la care a pronunțat decizia în cauză, Camelia Bogdan a solicitat și a obținut de la DNA date referitoare la conturile și numerele de cadastru ale imobilelor indisponibilizate, în baza cărora a instituit măsurile asigurătorii în cauză.
Parchetul a greșit când a dat clasare
Mai departe, la data de 29 mai 2020, s-a înregistrat la DNA, fiind, ulterior, transmisă defunctei Secții pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), plângerea formulată de Sorin Pantiș, tot pentru abuz în serviciu, dar și pentru constituirea unui grup infracțional organizat împotriva Cameliei Bogdan în legătură cu modul de soluționare a dosarului penal 25497/3/2012, în perioada 1 iulie - 8 august 2014, respectiv în legătură cu soluționarea contestației privind lămurirea dispozitivului.
Înalta Curte de Casație și Justiție arată că petenții au sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni contra justiției și a unor infracțiuni de serviciu de către magistrații care au fost implicați în procedurile judiciare desfășurate în faza de urmărire penală și în faza apelului. În același timp, au solicitat efectuarea de cercetări și față de fostul președinte al României Traian Băsescu, pe care l-au considerat ca fiind implicat în abuzurile comise de magistrați împotriva acestora. Ei, bine, instanța supremă constată că, față de toate abuzurile cercetate, s-au dispus soluții de clasare, „apreciindu-se că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, cu excepția faptelor reclamate față de Camelia Bogdan, pentru care s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale”.
Judecătorul de cameră preliminară constată că premisa soluției de clasare „este una profund greșită, întrucât autoritatea de lucru judecat și opozabilitatea față de stat și societate a hotărârilor definitive nu este echivalentul sustragerii magistraților care le pronunță de la vreo formă de răspundere, de orice fel, inclusiv penală, atunci când săvârșesc fapte ilicite în exercitarea atribuțiilor judiciare. Altfel spus, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive nu implică faptul că judecătorul este independent și față de lege”.
Magistrații abuzivi nu au imunitate
Potrivit documentului citat, „judecătorii care, în exercițiul funcțiunii, comit fapte care ar putea fi considerate infracțiuni, nu pot în orice circumstanțe să solicite imunitate față de procesul penal normal”. În acest sens, ÎCCJ reține că „în mod greșit, procurorul a apreciat că este exclusă de plano posibilitatea săvârșirii unor fapte de natură penală în exercițiul atribuțiilor judiciare, cu argumentul că, fiind pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta exprimă adevărul și nu poate fi cenzurată. (…) În cauză, s-a dispus o soluție de clasare pe fondul acesteia, fără argumente ce țin de analiza faptelor imputate, a motivelor concrete invocate de petenți, soluționarea fondului acestei cauze bazându-se axiomatic pe un singur argument, anume acela că pe calea plângerilor penale nu se pot aduce critici unei hotărâri definitive. În același timp, soluția de clasare este argumentată pe intervenirea prescripției penale, deși în dispozitivul ordonanței de clasare nu se regăsește și temeiul aferent acestui caz de împiedicare a executării acțiunii penale”.
Înalta Curte arată că „deși reprezintă o valoare de căpătâi a statului de drept, independența judecătorului nu poate constitui un paravan pentru abateri grave de la lege. Protecția de care se bucură judecătorul în privința soluțiilor pronunțate operează exclusiv atunci când hotărârea judecătorească este rezultatul unui act de judecată realizat cu respectarea dispozițiilor legale și a principiilor unui proces echitabil. Atunci când soluția nu poate fi justificată din punct de vedere juridic, se plasează vădit în afara cadrului legal și nu constituie o greșeală de judecată, independența nu exonerează răspunderea judecătorului”.
Drept urmare, susține instanța supremă, „nu este exclus ca însăși conduita judiciară a magistratului să fie una adoptată cu încălcarea legii materiale sau procesuale, iar atunci când încălcarea se face în mod intenționat, nu mai putem vorbi despre o eroare sau greșeală de judecată, ci de un abuz, o astfel de conduită având drept consecință vătămarea drepturilor și intereselor părților și ale terților. Independența magistratului nu este una nelimitată, limitele fiind trasate de cadrul legal care trebuie aplicat cu bună credință, depășirea acestor limite plasând conduita magistratului în sfera ilicitului penal.
Camelia Bogdan a urmărit, încălcând legea, să confiște tot. Chiar și ce nu avea legătură cu dosarul
În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că acțiunile Cameliei Bogdan (FOTO), realizate cu prilejul judecării cauzei în care a pronunțat decizia penală nr. 888 din 9 august 2014, cât și ulterior pronunțării deciziei, „au pus în evidență încălcarea cu știință a unei serii de dispoziții legale, de drept penal și procesual penal, încălcare care a avut ca urmare prejudicierea gravă a petenților, inculpați în cauză, dar și a unor terțe persoane”. „Încălcarea cu știință a normelor de lege aplicabile nu a rezultat dintr-o conduită singulară a acesteia, ci dintr-o serie de acte și măsuri judiciare, dar și fapte exterioare actului de judecată, care au scos în evidență faptul că nu a fost vorba doar despre o aplicare eronată a legii, Camelia Bogdan urmărind în fapt confiscarea unor bunuri însemnate ca valoare și în număr cât mai mare de la cei inculpați în cauză, precum și de la terțe persoane, ignorând obligația de imparțialitate, tratament egal și respectarea procesului echitabil”, se mai menționează în această hotărâre judecătorească fără precedent.
Unul dintre abuzurile săvârșite de Camelia Bogdan, reținute de ÎCCJ, se referă la soluționarea acțiunii civile în raport cu profesorul Dan Voiculescu, caracterizată de instanța supremă ca fiind „cu evidență nelegală, în contra drepturilor procesual penale care prevedeau lăsarea nesoluționată a acțiunii civile în procesul penal în caz de încetare a procesului penal pentru prescripție. Acțiunea civilă ar fi trebuit să fie soluționată de către o instanță civilă, potrivit regulilor aplicabile acestei materii și, evident, de către un alt complet de judecată”.
Mai mult, deși prejudiciul a fost acoperit în integralitate, în echivalent, prin decizia pronunțată de Camelia Bogdan au fost confiscate mai multe active imobiliare, clădiri și terenuri, în natură, a căror valoare era reflectată în capitalul social și în funcție de care s-a calculat prețul real al pachetului de acțiuni ce a făcut obiectul cauzei. „Primind valoare activului patrimonial în echivalent, statul român, prin ADS, nu mai era îndreptățit să primească niciun alt bun, întrucât fusese deja despăgubit. Cu toate acestea, prin decizia Cameliei Bogdan au fost confiscate terenuri și bani de la terțe persoane”, arată judecătorii. S-au invocat pentru aceasta prevederile Directivei 2014/42/UE, potrivit cărora confiscarea de la terți ar trebui să fie posibilă în cazul în care terții știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului sau al achiziționării era evitarea confiscării.
Statul, îndestulat de trei ori de pe urma acestei decizii abuzive
Ei, bine, ÎCCJ reține că Camelia Bogdan a emis aceste dispoziții cu încălcarea semnificativă a normelor de drept material în materia confiscării. De asemenea, arată că „Dan Voiculescu nu a fost acuzat că ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor în legătură cu vreunul dintre imobilele confiscate și nici cu referire la acțiunile pe care le-a deținut la SC Antena 1 SA. Or, potrivit jurisprudenței CEDO, atunci când fac uz de prezumții în dreptul penal, statele contractante au obligația de a pune în balanță importanța mizelor și dreptul la apărare. Mijloacele utilizate trebuie să fie rezonabil proporționale cu scopul legitim urmărit”.
Instanța supremă mai constată că „pe lângă obligarea în solidar a inculpaților la plata valorii pachetului de acțiuni cumpărate de GRIVCO cu ocazia privatizării ICA, Camelia Bogdan a mai dispus confiscarea tuturor terenurilor și construcțiilor ce au aparținut ICA, a construcțiilor aflate pe terenurile acesteia aparținând unor terți, dar și a unor imobile ce nu au legătură cu cauza”. Mai mult, s-a dispus și confiscarea contravalorii acțiunilor fostei ICA. „Procedându-se astfel, s-a ajuns la tripla îndestulare a statului”, se afirmă în hotărârea ÎCCJ.
De asemenea, se precizează că, sub pretextul „confiscării produsului infracțiunii”, s-au aplicat, în realitate, dispoziții legale care nu erau în vigoare la data presupusei săvârșiri a faptelor. „Rezultă, astfel, că a fost constituit, cu intenție, un raționament care făcea posibilă aplicarea articolului 112 alineat 6 Cod penal, în realitate o adevărată confiscare extinsă, neaplicabilă ratio temporis la data faptelor. Or, această manieră de aplicare a legii în materie de confiscare nu este doar neobișnuită, dar reprezintă, în mod indubitabil, un abuz. (…) Camelia Bogdan și-a susținut decizia pe prevederile Directivei 2014/42/UE din 3 aprilie 2014. Directiva nu era transpusă în legislația națională la vremea respectivă, având termen de transpunere în legislațiile naționale la 4 octombrie 2016. În lipsa transpunerii, directiva nu are aplicabilitate directă, neputând fi aplicată de stat împotriva particularilor”, susține Înalta Curte, adăugând că această confiscare de la terțe persoane nu se putea întemeia pe prevederile acestei directive, la data pronunțării deciziei, aceasta nefiind transpusă.
Fost membru al CSM: Dreptul de a judeca pentru a face cuiva rău cu intenție nu te scutește de răspunderea penală
Adrian Toni Neacșu (FOTO), avocat, fost judecător și ex-membru al Consiliului Superior al Magistraturii, este de părere că motivarea completului de la instanța supremă va crea implicații profunde și cu greutate dincolo de dosarul punctual în care a fost luată. „Nu este singura situație în care în justiția română s-a reținut că prin chiar hotărârile judecătorești pe care le pronunță judecătorii pot săvârși, în anumite condiții, infracțiunea de abuz în serviciu. Însă până acum, în puținele cazuri în care s-a întâmplat, abuzul în serviciu era dovedit întotdeauna prin alte fapte infracționale conexe, de regulă fapte de corupție, cum ar fi trafic de influență sau luare de mită. Un judecător care lua mită pentru a da o hotărâre judecătorească într-un fel anume putea săvârși în același timp și un abuz în serviciu”.
„Soluția Înaltei Curți rescrie aceste reguli, pentru că stabilește că deși regula rămâne că un judecător nu răspunde penal pentru hotărârea judecătorească pe care o dă, chiar dacă ea este greșită, acesta trebuie să răspundă totuși penal dacă folosește legea și atribuțiile de judecător pe care le are în mod intenționat și cu rea-credință pentru a încălca drepturile, libertatea sau proprietatea celor pe care îi judecă. Dacă folosești legea și dreptul de a judeca pe care ți-l dă legea pentru a face cuiva rău cu intenție, deci cu rea-credință, simplul fapt că ești judecător nu te scutește de răspunderea pentru o eventuală infracțiune de abuz în serviciu”, susține Neacșu.
Avocatul arată că sunt esențiale limitele pe care le stabilește ÎCCJ: „Judecătorul nu se poate folosi de roba pe care o îmbracă pentru a face rău cu intenție persoanelor pe care le judecă, asta fără să mai fie nevoie să se dovedească faptul că ai fost corupt cu bani pentru asta, dar în același timp în conținutul noțiunii de independență a judecătorului intră în continuare posibilitatea de a greși, indiferent cât de grav, dacă se întâmplă neintenționat, fie pentru că aplici legea greșit, fie că o interpretezi greșit. Această schimbare de viziune la nivelul ÎCCJ înseamnă și eliberarea totală a judecătorilor de presiunile exercitate dinspre parchete sau serviciile de informații, pentru simplul considerent că nici un judecător nu va mai risca să dea cu intenție hotărâri strâmbe atât timp cât riscă să ajungă el infractor”.
Citește pe Antena3.ro
