"Precizare privind desfășurarea unor activități procedurale
În contextul desfășurării unor activități procedurale într-un dosar aflat în faza de urmărire penală in rem, organele competente au dispus comunicarea unor documente relevante pentru clarificarea situației investigate, care urmează a fi transmise în cel mai scurt timp și au ridicat telefoane mobile aparținând unor angajați din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Subliniem faptul că, până la acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în cauză, nefiind dispusă vreo măsură procesuală în acest sens ori adusă la cunoștința vreunei persoane o astfel de calitate.
Departamentul pentru Situații de Urgență își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu organele judiciare, în vederea clarificării tuturor aspectelor aflate în analiză, sens în care vor fi puse la dispoziție toate informațiile și documentele necesare stabilirii situației de fapt.
Totodată, reafirmăm angajamentul instituției pentru respectarea legalității, transparență și buna desfășurare a activităților specifice, în deplin acord cu atribuțiile ce îi revin."


