Viteza, conducerea imprudentă şi traversarea neregulamentară au dus la
moartea a trei persoane şi rănirea gravă a altor 38, în cele 40 de
accidente care au avut loc, duminică, pe drumurile naţionale,
informează Mediafax.
La dispeceratul Centrului Operaţional din Poliţia Română au fost înregistrate, în cursul zilei de duminică, 40 de accidente grave în care şi-au pierdut viaţa trei persoane şi au fost rănite alte 38. Accidentele soldate cu morţi au avut loc în judeţele Ialomiţa, Prahova şi Timiş. Vinovaţi de aceste accidente, produse din cauza vitezei excesive, a conducerii imprudente sau a traversărilor neregulamentare, au fost şoferii în 25 de cazuri, pietonii în 11, căruţaşii în două cazuri, într-un caz un biciclist, iar un accident a avut drept cauză o defecţiune tehnică, precizează sursa citată.
Citește pe Antena3.ro