x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Editura Curtea Veche şi-a recuperat patrimoniul şi s-a mutat într-un nou sediu închiriat

Editura Curtea Veche şi-a recuperat patrimoniul şi s-a mutat într-un nou sediu închiriat

13 Aug 2010   •   00:00

Editura Curtea Veche şi-a recuperat patrimoniul - care a fost "blocat abuziv" din data de 17 iulie - în urma unei ordonanţe emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a mutat într-un nou sediu închiriat, potrivit unui comunicat al editurii.

Potrivit reprezentanţilor editurii, "situaţia bizară" în care Curtea Veche s-a aflat aproape trei săptămâni s-a rezolvat.

"Mesajele de susţinere şi scrisoarea deschisă înaintată Premierului la sfârşitul săptămânii trecute nu au rămas fără ecou, astfel că - după trei săptămâni de amorţeală a autorităţilor în faţa unui şir de infracţiuni evidente - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o ordonanţă în urma căreia am reuşit să recuperăm patrimoniul editurii blocat abuziv de pe 17 iulie. Această acţiune s-a încheiat la începutul acestei săptămâni", se arată în comunicat.

În momentul de faţă, toţi angajaţii Curtea Veche lucrează la repunerea în funcţiune a editurii în noul său sediu - o clădire de birouri situată pe strada Aurel Vlaicu nr. 35 din Capitală.

Noul sediu a fost închiriat direct de către editura Curtea Veche, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei. De asemenea, editura şi-a recuperat integral patrimoniul blocat în vechiul sediu al editurii, din strada Ion Mincu nr. 11. "O parte a patrimoniului nostru a fost recuperată într-o stare jalnică, dar l-am recuperat", au explicat reprezentanţii editurii. Aceştia au precizat că vechiul sediu al editurii este în continuare ocupat abuziv de persoanele care au blocat imobilul în urmă cu circa trei săptămâni.

Fostul sediu al editurii Curtea Veche, din strada Ion Mincu nr. 11, Bucureşti, a fost spart în noaptea de 19 spre 20 iulie, în jurul orei 3.00, când un cetăţean german care susţine că are o sentinţă definitivă a încercat să intre în posesia imobilului.

Iren Arsene, directorul editurii Curtea Veche, a acuzat atunci poliţia de "complicitate" cu "interlopii" care au spart sediul editurii, afirmând că editura Curtea Veche îşi desfăşura activitatea în această clădire de la înfiinţare, respectiv din anul 1998, în baza unui contract încheiat cu Primăria Sectorului 1. Totodată, Iren Arsene a precizat atunci că respectiva clădire este obiectul unui litigiu care durează de 10 ani şi care nu este soluţionat.

Sediul din str. Ion Mincu nr. 11 al editurii Curtea Veche a fost blocat şi pe 17 iulie, de o firmă de pază, care a pus lanţuri la uşile şi porţile clădirii, o angajată a instituţiei fiind atunci reţinută în interiorul imobilului. Iren Arsene a precizat că pe 17 iulie, în jurul orei 5.45, aproximativ 20 de persoane, majoritatea de la firma de pază Civis SRL, au intrat în sediul editurii şi au pus lanţuri la uşi şi la porţi, fără să lase pe nimeni să intre sau să iasă din imobil.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator