x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Efectele războiului: Peste 5,7 milioane de ucraineni au intrat în România

Efectele războiului: Peste 5,7 milioane de ucraineni au intrat în România

de Redacția Jurnalul    |    23 Aug 2023   •   11:00
Efectele războiului: Peste 5,7 milioane de ucraineni au intrat în România
Sursa foto: Hepta

Peste 5,7 milioane de cetățeni ucraineni au intrat în România de la începutul războiului declanșat de Rusia. În ultimele 24 de ore au intrat în țara noastră peste 15.000 de ucraineni, anunță Poliția de Frontieră.

Prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat, marți, formalitățile de control aproximativ 332.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 86.200 de mijloace de transport. potrivit unui comunicat de presă.

„Pe sensul de intrare în România au fost 141.213 de persoane, dintre care 15.584 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 22.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.712.439 cetăţeni ucraineni”, transmite Poliția de Frontieră.

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 93 de fapte ilegale (47 infracţiuni şi 46 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 131.500 lei. Bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 662.800 lei. Polițiștii de frontieră au refuzat intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, ieşirea a 30 cetăţeni români din diferite motive legale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: refugiati ucraineni romania