Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat ca se astepta la o solutie de condamnare in cazul dosarului "Matusa Tamara".
"Ma asteptam la o solutie de condamnare. Este adevarat ca nu cunosc mai mult din dosar decat stie toata lumea, mai mult decat s-a spus la televiziuni si in media. Deci nu am alte informatii. Dar sunt convinsa ca, mai putin in ceea ce ne priveste pe noi, politicienii, dar in special oamenii care asteapta ca acest dosar de mare coruptie sa se termine cu condamnari sunt dezamagiti de aceasta decizie pe care a luat-o instanta de judecata", a spus Elena Udrea, care a admis ca este dificil de judecat decizia unei instante de judecata, mai ales atunci cand nu se cunosc argumentele, respectiv motivarea, care au condus la verdictul respectiv.
"Este greu sa judec decizia unei instante de judecata. Nu stiu care sunt argumentele, care este motivarea, dar vedem cum un dosar de coruptie atat de mediatizat, un caz de coruptie despre care se stie de atata timp - de ani de zile asteptam acest verdict - s-a inchis cu o solutie prin care domnul Nastase a fost gasit nevinovat. Probabil ca este dezamagitor pentru toti care asteapta sa vada cum un dosar de mare coruptie se finalizeaza cu solutii in instanta. De condamnare, desigur", a mai spus Udrea, potrivit Agerpres. (V.M.)