Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a declarat, astăzi, că nu se vede în viitorul Executiv şi că efectele crizei mondiale vor ajunge în România, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de un Guvern puternic.
"Ne aşteptăm ca efectele crizei mondiale să ajungă în România. Am avut un Guvern cu o susţinere de 20%. Acum e firesc să încercăm să avem un guvern puternic, care să îşi treacă programul economic solid în Parlament. Dar rezultatul alegerilor a scos două partide aproape la egalitate", a spus Elena Udrea. Întrebată dacă se vede într-un viitor Executiv, ea a răspuns scurt: "Nu". Potrivit Mediafax, Udrea a evitat să precizeze dacă are vreo preferinţă de guvernare, cu PNL sau cu PSD, susţinând doar că viitorul guvern trebuie să fie "puternic".
Citește pe Antena3.ro