Potrivit unui raport al Bancii Mondiale, Ministerul Dezvoltarii a dezvoltat programe finantate de la bugetul de stat ce par sa se suprapuna cu programele finantate din fonduri europene. In consecinta, autoritatile locale vor cauta calea mai putin costisitioare si riguroasa de a realiza proiectele de infrastructura, tendinta fiind aceea de a dezvolta proiecte de o calitate inferioara.
Raportul BM, obtinut de Hotnews.ro, mai arata ca Ministerul condus de Elena Udrea trebuie sa dezvolte o strategie coerenta si o viziune cuprinzatoare pentru dezvoltarea regionala si a turismului in Romania, avand in vedere ca structura ministerului s-a schimbat de patru ori in ultimii cinci ani iar multe programe sunt mostenite de la aceste structuri.
Expertii Bancii Mondiale arata ca Planul Strategic Institutional 2010-2013 este singurul document al MDRT care incearca sa articuleze o strategie globala. Acest Plan are insa mai multe deficiente fundamentale. Astfel, obiectivele strategice si programul nu sunt, de fapt obiective, ci doar seturi de dorinte si actiuni care sunt exprimate vag si care sunt dificil de masurat in termeni de rezultate si de impact. Totodata, activitatile enumerate nu sunt bine conectate la obiectivele programului, iar indicatorii nu sunt clar definiti si de multe ori reprezinta doar declaratii de intentii.
Conform raportului BM, Programul National pentru Dezvoltarea Infrastructurii este un program de investitii foarte ambitios, careia ii lipsesc insa strategiile de baza. El nu raspunde provocarilor dezvoltarii regionale (...) Cifrele actuale indica faptul ca in fiecare judet vor fi alocati aproximativ aceiasi bani, 100 milioane de euro pentru investitii in infrastructura, indiferent de dotarile reale din infrastructura. Cu toate acestea, judetele din Romania variaza foarte mult in termeni de dotari de infrastructura si de capacitate a lor de a contribui la marile probleme strategice. Ca atare, impartirea resurselor de investitii in mod egal intre judete nu pare a fi o strategie care este de natura de a rezolva provocarile existente.
Inspectoratul de Stat pentru Constructii ar trebui trecut ca agentie independenta in subordinea Oficiului Primului Ministru sau GSG. Acest lucru ar reduce potentialul conflict de interese care ar putea sa apara in anumite scenarii. provocare pentru buna performanta a Directiei Generale de Lucrari Publice este calitatea slaba a documentatiei tehnice inaintate spre examinare si aprobare. Colaborarea cu alte departamente ale MDRT, in special cu cel economic si juridic, nu este intotdeauna buna si aceasta franeaza performanta. Formele birocratice de avizare interna intarzie rezolvarea unor probleme aparent simple, care ar putea fi usor eliminate printr-un simplu e-mail. Acest lucru necesita o consolidare a utilizarii aplicatiilor IT, instruirea personalului in utilizarea acestor mijloace moderne de comunicare si, in cele din urma, punerea in aplicare a acestor proceduri, la toate nivelurile.
Multe dintre provocarile cu care se confrunta Directia Generala pentru Turism au fost deja au fost identificate in Master Plan 2007-2026, dar cele mai multe dintre acestea sunt inca actuale. Printre mai importante se numara faptul ca viziunea guvernului pentru dezvoltarea turismului este neclara pentru industrie, canalele de comunicate dintre Directie si celelalte ministere si unitati din cadrul Guvernului, precum si cele cu sectorul privat sunt limitate, lipsa unor reglementari clare pentru jucatorii din industrie, strategiile pentru ecoturism si turismul balneo-climateric nu sunt cuprinse in Master Plan.