Ilie Neagu, administratorul firmei SC Bixoil SRL Apoldu de Jos, din judeţul Sibiu, va fi judecat pentru o evaziune fiscală de aproape 2,5 milioane de euro, comisă în formă continuată, prin 148 de acte materiale.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie din Alba Iulia în perioada martie-iulie 2009, inculpatul Neagu Ilie s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate la bugetul general consolidat al statului, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate. El a produs statului un prejudiciu de 10.288.537 lei (echivalentul a 2.442.266,72 euro - reprezentând accize, TVA şi impozit pe profit) prin neînregistrarea veniturilor realizate. Inculpatul s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin declararea fictivă a sediului social al SC Bixoil SRL Apoldu de Jos, susţin procurorii DNA.
COMERŢ CU COMBUSTIBIL GREU, FIRME FANTOMĂ
"În concret, în perioada sus menţionată, inculpatul a livrat către mai multe societăţi comerciale combustibil greu provenit din Bulgaria pe care l-a vândut ca fiind motorină. Pentru a disimula livrările de combustibil greu, precum şi pentru a îngreuna sau chiar zădărnici controalele fiscale, inculpatul Neagu Ilie a creat un mecanism în care a interpus în circuitul economic două societăţi comerciale fantomă cu scopul de a prezenta fictiv existenţa unor relaţii economice", se arată în comunicatul DNA.
Statul român prin ANAF - DGFP Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma de 10.288.537 lei. Din păcate, nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatului pentru a se putea dispune luarea măsurilor asigurătorii, în vederea recuperării pagubei produse. Cazul va fi soluţionat la Judecătoria Sălişte.
Citește pe Antena3.ro