x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Eveniment astronomic SPACTACULOS. Mâine se va produce o ECLIPSĂ SOLARĂ inelară. Urmăreşte LIVE fenomenul (VIDEO)

Eveniment astronomic SPACTACULOS. Mâine se va produce o ECLIPSĂ SOLARĂ inelară. Urmăreşte LIVE fenomenul (VIDEO)

28 Apr 2014   •   09:55
Eveniment astronomic SPACTACULOS. Mâine se va produce o ECLIPSĂ SOLARĂ inelară. Urmăreşte LIVE fenomenul (VIDEO)

Soarele va arăta ca un inel de foc săptămâna viitoare, marţi, 29 aprilie, cu ocazia unei eclipse solare vizibile în anumite regiuni ale globului, scrie SPACE.com, conform Agerpres. Din nefericire, în majoritatea regiunilor planetei acest fenomen nu va fi vizibil.

Eclipsa solară de marţi va fi una inelară - care apare atunci când Soarele şi Luna sunt aliniate exact cu Pământul, şi diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui. Astfel, din Soare se mai vede doar corona, în forma unui inel strălucitor ce înconjoară Luna întunecată. Acest eveniment astronomic se produce în contextul în care Luna se apropie de cel mai îndepărtat punct al orbitei sale în jurul Pământului, având o mărime aparentă prea mică pentru a acoperi întregul disc solar.

Majoritatea oamenilor nu vor putea urmări însă această eclipsă în întregime. Singurul loc din lume unde va putea fi văzută întreaga eclipsă este o micuţă regiune din Antarctica. Fazele parţiale ale eclipsei vor putea fi vizibile şi din alte locuri. Majoritatea acestor locuri sunt însă zone de ocean, din afara rutelor maritime. Privilegiaţii acestei eclipse vor fi australienii, pe întregul continent de la antipozi putând fi văzute faze parţiale ale eclipsei.

Cea mai bună perspectivă asupra eclipsei o vor avea locuitorii statului insular Tasmania. La Hobart, capitala Tasmaniei, eclipsa va începe prin suprapunerea discului selenar peste cel solar la ora 05:51 GMT. Faza maximă a eclipsei va fi vizibilă la ora 07:00 GMT.

Cu cât parcurgem Australia mai spre nord, cu atât Luna va acoperi mai puţin din discul solar. La Sydney, spre exemplu, Luna va acoperi doar 52% din discul solar. La Perth eclipsa va începe la 05:17 GMT şi va atinge faza maximă (59% din discul solar va fi acoperit de Lună) la ora 06:42 GMT. Întregul fenomen se va încheia la 07:59 GMT.

×