x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EXCLUSIV. Clanul de romi "Viscol" terorizează Lugojul. Bărbat împuşcat în ambele picioare, în propria casă

EXCLUSIV. Clanul de romi "Viscol" terorizează Lugojul. Bărbat împuşcat în ambele picioare, în propria casă

de Irina Ciobanu    |    16 Aug 2013   •   12:24
EXCLUSIV. Clanul de romi "Viscol" terorizează Lugojul. Bărbat împuşcat în ambele picioare, în propria casă

Vineri dimineața, în jurul orei 10,30 , Iulian Boț, zis “Viscol”, împreună cu tatăl acestuia și cu încă o persoană au intrat în casa de pe strada Mărășești din Lugoj, a lui Mihai Ionel pe care l-au împușcat în ambele picioare. În acest moment,atât clanul de romi al lui “Viscol”, cât și familia lui Mihai Ionel au fost duși la audieri la sediul poliției din Lugoj. Din primele informații ale martorilor oculari, este vorba de un pistol Glock, cu  muniție și nu de un pistol cu gloanțe de cauciuc. La această oră are loc o anchetă și forțe ale poliției și jandarmeriei au fost aduse în zonă, fiind cunoscută rivalitatea violentă dintre familii.

Tensiunea dintre cele două familii, care sunt rude și rivali, în același timp, durează de ani de zile și izbuncnște cu câte un episod violent de câte ori se întâlnesc la Lugoj, majoritatea locuind mai mult în Italia.

Mihai Ionel, cel care a fost împușcat de membri clanului “Viscol”, a fost transportat la spital pentru a-i fi scos glonțul rămas într-unul dintre picioare. Celălalt proiectil, care a lovit celălalt picior nu a rămas în corpul victimei. Rudele lui Mihai Ionel se tem de faptul că polițiștii din Lugoj ar putea mușamaliza cazul, aceștia acuzând că atât tuburile cartușelor trase cât și pistolul, vor fi înlocuite la expertiză cu o armă și muniție neletale. 

Clanul lui Iulian Boț, zis Viscol terorizează Lugojul de ani de zile și au mai existat episoade violente în care s-au folosit pistoale, săbii și topoare. De fiecare dată, Iulian Boț a reușit însă să scape în urma unor expertize și dosare instrumentate în mod superficial și cu ajutorul unor avocați abili.

Jurnalul Național a relatat de-a lungul anilor despre episoadele sângeroase dintre cele două familii înrudite dar rivale. În aprilie 2009, Iulian Boţ, zis "Viscol", unul dintre cei mai influenţi romi din Lugoj, a declanșat un adevărat război pentru a pune mâna pe imobilele de patrimoniu din centrul oraşului. În acest război a implicat deja atât Poliţia, alte familii de ţigani, dar şi un tânăr român. Acesta a devenit victima clanului Boţ, care intră în casă peste familia sa, îl urmăreşte pe stradă, îl ameninţă şi chiar îl "vânează" cu săbii şi bâte.  Cristian Ostiadal a fost martor la o înscenare pusă la cale de familia Boţ, în luna mai anul trecut, unei alte familii rivale, cea a lui Ioan Popescu. Ca şi martor, tânărul a dat peste cap ancheta procurorilor şi desfăşurarea procesului cu o dezvăluire incendiară: probele găsite în casa lui Ioan Popescu, un pistol şi o grenadă, au fost "plantate" chiar de membrii clanului Boţ, cu câteva ore înaintea descinderii făcute de Poliţie. După ce a spus adevărul, tânărul şi familia sa sunt hărţuiţi cu săbii şi bâte atât pe stradă, cât şi în propria casă. Cazul nu a fost lămurit pe deplin nici până în prezent.

Un episod și mai grav a avut loc pe 17 mai 2009. Patru membri ai clanului Viscol au tras mai multe focuri de armă în casa familiei rivale a lui Titus Căldăraş. În dimineața acelei zile, în jurul orei 3:00, atacatorii au tras cu un pistol prin geamurile camerei în care dormeau doi minori, nepoţi ai familiei Căldăraş, gloanţele trecând prin geamuri şi ajungând până în curtea interioară. Au avut loc trei descinderi ale poliţiei în domicilii ale celor implicaţi în scandal. La Lugoj au fost prezente forţe de intervenţie rapidă, şeful Compartimentului Arme şi Muniţii al Poliţiei Judeţene şi chiar şeful IJP Timiş, comisarul-şef Săndel Palade. Războiul dintre cele două clanuri durează de mai mulţi ani. Cu câteva zile înainte, Ioan Popescu, fiul lui Titus Căldăraş, a fost atacat într-o parcare, cu o sabie şi un topor, de către Căldăraş Tiberiu, unul dintre "locotenenţii" lui Iulian Boţ. În urma altercaţiei, Popescu şi fratele său, care îl însoţea, s-au ales cu dosare pentru ultraj, după ce poliţia s-a autosesizat în aceeași zi. Lucrurile au degenerat în cursul nopţii. "Pe la ora 3:00 dimineaţă am auzit că se trage şi s-au spart geamurile chiar la camera în care dormeau nepoţii mei. Bine că nu i-au omorât, căci gloanţele au trecut prin geam, prin uşă şi au ajuns până în curte. Am deschis geamul să văd cine trage spre casă cu pistolul şi i-am văzut pe Iulian Boţ "Viscol", pe tatăl său, Iulian Boţ "Costa" şi încă un om. Ei au tras. În maşină îi aştepta Căldăraş Tiberiu. Toţi sunt cei din dosarul în care fiului meu i s-a înscenat că ar fi ascuns acasă un pistol şi o grenadă", a declarat la acel moment, Titus Căldăraş.

×