Exclusiv. Fotografie inedită cu George Topîrceanu

Poetul la vânătoare cu prietenii, o imagine puţin cunoscută aflată la Arhivele Statului Iaşi
Se ştie că George Topîrceanu avea o mare pasiune pentru vânătoare şi pescuit. Fotografia pe care v-o prezentăm îl reprezintă pe scriitor însoţit de un grup numeros de prieteni. Poetul (al treilea din stânga, jos) e îmbrăcat în flanea, încins cu o cartuşieră la brâu, are pălărie pe cap şi fumează o ţigară. În imagine, în faţa vitejilor vânători, care mai de care mai solid şi mai bine pus la punct din punct de vedere al armamentului, tronează o “movilă” înaltă formată din păsări împuşcate, bogata pradă a grupului de vânători. În plus, unul din ei poartă pe ambii umeri câte un iepure de câmp. Topîrceanu avea permis de vânător şi nu întâmplător s-a împrietenit cu Sadoveanu şi cu Demostene Botez. Cu aceştia mergea şi stătea uneori chiar mai multe zile la vânătoare. De altfel, se spune că celebra sa poezie “Balada unui greier mic” a scris-o inspirat de o astfel de partidă. Mi-a explicat acest lucru muzeografa de la Muzeul “George Topîrceanu” din Iaşi, redeschis de puţin timp după o renovare. “Când mergea la vânătoare şi se plictisea, se apuca de altceva. Era o fire agitată. A văzut la medicul Gr.T. Popa o lupă, apoi şi-a cumpărat şi el una din talcioc, destul de mare”.  Era mândru de acest lucru încât spunea: “Uite ce minunăţie mi-am cumpărat! O punea în taşca de vânătoare şi când se plictisea, o scotea. Stătea ore întregi în iarbă urmărind prin lupa aceea un gândac, un greier, un fluture, o furnică cu muşuroi... Multe dintre rapsodii numai la vânătoare le…vedea”.

Legendă: Topîrceanu a tras cu arma în mărul aşezat pe capul Otiliei Cazimir
De asemenea, poetul, pur şi simplu rupt de rea¬litate, evada în lumea aceea a furnicilor, la care observa fiecare mişcare pe care o făcea. De aceea, într-una din poezii spune: “…spuse un greieruş, c-un picior muiat în tuş”. Pentru că îl vedea aşa, cum era înglodat, el cu nasul în glodul de sub iarbă, la vânătoare. Stătea aşa şi urmărea, îi plăcea să vadă o lume mică prin acea lupă...”, povesteşte oricui îi trece pragul “casei” din strada Ralet, custodele muzeului memorial. De altfel, Topîrceanu era un foarte bun ţintaş. Mergea cu copiii în parcul de la ştrand şi le arată cum se ţinteşte cu arma cu elice. Îi punea şi pe ei să tragă, pur şi simplu se purta cu ei ca un copil. Nu se deosebea de ei decât poate prin statura şi aşa măruntă, deloc impozantă. Se spune că pe prietena sa, poeta Otilia Cazimir, a pus-o să stea cu un măr pe cap, ca să-şi arate măiestria. Un lucru riscant şi ieşit din comun cum numai un poet şi-l putea închipui să încerce să îl facă”.