x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Exorbitant - Festivalul Enescu, 15 milioane de euro

Exorbitant - Festivalul Enescu, 15 milioane de euro

de Cristina Ologeanu    |    27 Oct 2006   •   00:00
Exorbitant - Festivalul Enescu, 15 milioane de euro

In sedinta comuna de miercuri a Comisiilor de Cultura a celor doua Camere s-a aprobat bugetul pentru Festivalul George Enescu 2007. Per total, pentru acest eveniment s-au alocat 55 de milioane RON, bani proveniti de la Ministerul Culturii, dar si de la cel al... Agriculturii.

Mai-marii tarii au ajuns la concluzia ca agricultura romaneasca o duce bine. Astfel, in sedinta comuna de miercuri a Comisiilor de Cultura a celor doua Camere, s-a aprobat, la cererea presedintelui Comisiei pentru Cultura a Camerei Deputatilor, Catalin Micula, suplimentarea bugetului prevazut pentru organizarea Festivalului George Enescu 2007 cu suma de 25 de milioane RON.

Banii acestia vor veni din partea Ministerului Agriculturii. Acest amendament mai trebuie sa treaca doua hopuri: Comisia de Finante si plenul Parlamentului. Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor, se declara optimist in ceea ce priveste aprobarea acestei suplimentari. Dar si-a facut si un plan de rezerva. "Am vorbit cu premierul si, daca acest amendament nu va fi aprobat, vom gasi o solutie de suplimentare din rezerva bugetului de la Guvern", a afirmat ministrul Culturii.

DIN PIATRA SEACA. Adrian Iorgulescu vrea cu orice pret sa mareasca bugetul Festivalului "George Enescu". Ca banii vin de la Ministerul Agriculturii sau din alta parte nu conteaza, important este sa vina. "Nu ne intereseaza de unde vin (n.r. - banii). Este nevoie de o suplimentare a bugetului", subliniaza Adrian Iorgulescu. Ba chiar el se arata incantat daca fondurile vor veni din zona agriculturii, pentru ca, in opinia sa, cele doua domenii nu sunt chiar atat de paralele: "De la cultura la agricultura este un demers etimologic", a fost raspunsul ministrului Culturii vizavi de compatibilitatea celor doua domenii.

CALCULE. Cele 25 de milioane RON de la Agricultura se vor adauga celor 30 de milioane RON alocati de Ministerul Culturii si Cultelor. Astfel, "Festivalul Enescu 2007" va avea un buget de 55 de milioane RON. Insa Iorgulescu este de alta parere. El sustine ca bugetul pentru editia din 2007 "nu-l va depasi" pe cel al editiei precedente, respectiv 19.372.200 RON. In urma unui simplu calcul, se dovedeste ca lucrurile nu stau chiar asa, ba dimpotriva, Festivalul "George Enescu 2007" va avea un buget de trei ori mai mare decat precedentul, care a avut loc in septembrie 2005. Cursul mediu al unui euro in septembrie 2005 a fost de 3,5 RON. Printr-o simpla impartire, veti afla ca intregul buget pentru editia din 2005 a Festivalului "Enescu" a fost de 5.534.914 de euro. Iar pentru editia viitoare (la cursul euro stabilit de BNR la data de 26 octombrie de 3,5146 lei), organizatorii Festivalului vor avea de cheltuit 15.649.006 de euro.

×
Subiecte în articol: observator milioane enescu