x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FACIAS sesizează DNA în cazul prejudiciului de 600 de milioane de euro din dosarul Pfizer. Cei vinovați trebuie să plăteasca

FACIAS sesizează DNA în cazul prejudiciului de 600 de milioane de euro din dosarul Pfizer. Cei vinovați trebuie să plăteasca

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2026   •   19:57
FACIAS sesizează DNA în cazul prejudiciului de 600 de milioane de euro din dosarul Pfizer. Cei vinovați trebuie să plăteasca
Sursa foto: Hepta/Contractul care a generat litigiul dintre statul român și Pfizer a fost semnat în mai 2021, în perioada în care Guvernul era condus de Florin Cîțu, iar Ministerul Sănătății de Ioana Mihăilă

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a înregistrat un denunț privind faptele persoanelor care au contractat, în numele statului român, achiziția de vaccinuri anti-COVID-19 de la PFIZER Inc. și BIONTECH Manufacturing GmbH, fapte care au generat un prejudiciu estimat la aproximativ 680 de milioane de euro în sarcina statului român.

 Prin acest demers, FACIAS solicită Ministerului Public să dispună recuperarea integrală a prejudiciului de la persoanele vinovate, astfel încât această notă de plată colosală să nu fie achitată din buzunarul cetățenilor, ci de către cei care au provocat-o.

    Contractul care a generat litigiul dintre statul român și Pfizer a fost semnat în mai 2021, în perioada în care Guvernul era condus de Florin Cîțu, iar Ministerul Sănătății de Ioana Mihăilă. Potrivit datelor, prin acel contract România și-a asumat achiziția a încă 39 de milioane de doze de vaccin, în plus față de cele achiziționate în 2020. Dintre cele 39 de milioane de doze, aproximativ 29 de milioane de doze nu au mai fost achitate de statul român, și care au făcut obiectul procesului pierdut la Bruxelles. La 1 aprilie 2026, instanța belgiană a obligat România să își execute obligațiile contractuale, costul estimat fiind de aproximativ 600 de milioane de euro, la care se adăuga zilnic penalități.

    Direcția Națională Anticorupție va efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, ambele cu consecințe deosebit de grave, fapte imputate persoanelor care au exercitat funcții publice și au avizat și semnat contractul care a generat prejudiciu bugetului de stat.

     În denunțul depus, FACIAS solicită stabilirea răspunderilor individuale pentru aprobarea, gestionarea și menținerea contractului Pfizer, precum și să fie dispusă recuperarea prejudiciului de la toate persoanele care au aprobat, au pus în aplicare sau au tolerat deciziile păguboase care au angajat România la această plată.

    Românii au dreptul la adevăr, la identificarea celor responsabili de dezastrul financiar produs de contractul cu Pfizer și, mai ales, la recuperarea prejudiciului de la cei vinovați și nu prin împovărarea suplimentară a bugetului de stat.

×
Subiecte în articol: dosar pfizer facias DNA
Parteneri