x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Falimentara TVR, ameninţată de greva angajaţilor

Falimentara TVR, ameninţată de greva angajaţilor

09 Iul 2015   •   12:50
Falimentara TVR, ameninţată de greva angajaţilor
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR

Mai bine de 100 de angajaţi ai TVR au protestat, ieri, în curtea instituţiei, nemulţumiţi că în noul contract colectiv de muncă propus de conducere sunt prevăzute tăieri salariale. Sindicatul televiziunii publice a anunţat că a notificat deja Inspectoratul Teritorial al Muncii cu privire la începerea conflictului colectiv de muncă, formalitate necesară înainte de declanşarea grevei. Între timp, şedinţa Consiliului de Administraţie a suferit o nouă amânare din lipsă de cvorum, o situaţie devenită tipică la TVR.

Contractul colectiv de muncă al salariaţilor TVR a expirat la 1 iulie, aceştia neajungând încă la un acord de prelungire. Sindicatul spune că noua variantă de contract propusă prevede tăieri între 5 şi 10% din salarii, în condiţiile în care indemnizaţiile celor din conducere rămân neatinse. Pe lângă declanşarea conflictului colectiv de muncă, pas premergător grevei, angajaţii ameninţă că protestele din curtea instituţiei vor continua. Potrivit preşedintelui sindicatului TVR, Dragoş Bocanaciu, o mare nemulţumire a salariaţilor este legată de tăierea anumitor sporuri, precum cele pentru sâmbete şi duminici muncite sau pentru orele prestate în timpul sărbătorilor legale. De asemenea, noul contract colectiv de muncă nu mai prevede salarii compensatorii în caz de concedieri colective sau individuale, fapt care ar sugera că se pregătesc restructurări masive în cadrul TVR. Situaţia financiară a Societăţii Române de Televiziune este una dezastroasă. În anul 2014, instituţia a avut pierderi de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care venituri totale de anul trecut au fost de 544,2 milioane de lei. Cheltuielile totale au fost de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei. De asemenea, potrivit reprezentanţilor TVR, datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat. Între timp, un aviz pozitiv sau negativ privind raportul de activitate al TVR, de care depinde păstrarea în funcţie a actualului director, Stelian Tănase, suferă amânare după amânare, membrii PSD ai comisiilor care fac evaluarea acuzându-i pe cei din PNL şi UDMR că boicotează şedinţele.

Idee: "După formalităţile necesare vom porni la strângerea de semnături şi la toate formele conflictului de muncă, grevă fără întreruperea lucrului, grevă de avertisment cu întreruperea lucrului şi grevă generală", Dragoş Bocanaciu, preşedinte sindicat TVR.

×