x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Familia Alexandrei Măceșanu a anulat înmormântarea fetei. Cumpănașu: „Avem de-a face cu o rețea în care omul ăsta era implicat și folosit”

Familia Alexandrei Măceșanu a anulat înmormântarea fetei. Cumpănașu: „Avem de-a face cu o rețea în care omul ăsta era implicat și folosit”

03 Aug 2019   •   16:32
Familia Alexandrei Măceșanu a anulat înmormântarea fetei. Cumpănașu: „Avem de-a face cu o rețea în care omul ăsta era implicat și folosit”
Sursa foto: Lucian Alecu

Familia Alexandrei Măceșanu a anulat înmormântarea fetei.

Părinții au decis să trimită oasele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă la un laborator din străinătate pentru o contraexpertiză la rezultatul oferit de INML.

Oamenii nu mai au încredere în autorități.

„Această contraexpertiză ar putea fi demarată luni”, a spus Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, sâmbătă, la Antena 3.

„Vom solicita DIICOT să ne pună la dispoziție o parte din acele rămășițe pentru a putea fi transmise mai departe. Nu știu încă procedura, nu aș vrea să se înțeleagă că noi acuzăm IML de complicități dar la cum a fost anchetat cazul de la început până acum avem temeri suficiente cu privire la ce se întâmplă.

Eu cred că este normal ceea ce vrem să facem. Această contraexpertiză ar putea dura între 10 și 14 zile din momentul în care ajung probele la ei.

Dacă se vor găsi rămășițele Alexandrei sau vor găsi ceva ce confirmă moartea ei atunci acest om (Gheorghe Dincă - n.red.) este un monstru pur și simplu, dar vă spun sincer că nu cred în povestea lupului singuratic.

Nu cred deloc în lucrurile astea. Sunt declarații recente care ne duc cu gândul că de fapt avem de-a face cu o rețea în care omul ăsta era implicat și folosit. Eu cred că se urmărește și pista aceasta”, a mai spus Cumpănașu la Antena 3.

×