x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Familie de români, acuzată de furturi de mii de lire sterline de la navetiştii britanici

Familie de români, acuzată de furturi de mii de lire sterline de la navetiştii britanici

15 Feb 2012   •   07:14
Familie de români, acuzată de furturi de mii de lire sterline de la navetiştii britanici

Sase membri ai unei familii de romani sunt judecati in Marea Britanie, fiind acuzati ca urcau noaptea in trenuri si cautau pasageri obositi sau in stare de ebrietate, de la care furau bani si telefoane mobile.

Potrivit acuzatiilor prezentate tribunalului, romanii au derulat aceasta actiune nocturna foarte profitabila timp de doi ani, dispozitivele hands-free ale telefoanelor furate fiind vandute in Romania, iar cartelele SIM fiind folosite pentru a efectua convorbiri scumpe in Romania si Spania, relateaza Daily Mail.

Banda de hoti, din care faceau parte doua femei si patru barbati cu varste cuprinse intre 18 si 27 de ani, viza pasageri vulnerabili, aflati in stare de ebrietate sau prea obositi pentru a observa ca bunurile lor sunt furate.

Hotii ar fi ales special trenurile care pleaca de la Londra la miezul noptii, stiind ca multi pasageri vor fi atipiti sau vor asculta muzica. Avocatul acuzarii, David Hewitt, a declarat ca "peste 40 de victime au fost identificate".

Fratii Romulus (18 ani) si Marin Rostas (25 de ani) sunt acuzati alaturi de alti membri ai familiei, intre care matusa lor Diana (27 de ani), verisoara lor Ana (23 de ani) si sotul ei Cornel (22 de ani), de conspiratie in vederea comiterii de furturi, intre ianuarie 2009 si august 2011.

Un alt frate, Robert Rostas (23 de ani), a recunoscut anterior acuzatia de conspiratie in vederea comiterii de furturi. Un alt acuzat, in varsta de 17 ani, este vizat de aceleasi acuzatii.

Politia i-a prins pe romani dupa ce un ofiter imbracat in civil i-a vazut pe Romulus si Marin in timp ce incercau sa fure de la o tanara pasagera, la 7 august 2010. Ceilalti membri ai familiei au fost arestati in timpul unei razii la 16 august 2011.

×