x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FEJ: Mass-media nu constituie o ameninţare pentru securitatea naţională în România

FEJ: Mass-media nu constituie o ameninţare pentru securitatea naţională în România

25 Iun 2010   •   00:00

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ) respinge, într-un comunicat postat pe site-ul organizaţiei, ideea potrivit căreia mass-media constituie un potenţial pericol pentru siguranţa naţională în România, scrie Mediafax.

"Înţelegem că în România, ca şi în orice altă ţară, terorismul, crima organizată şi corupţia sunt o ameninţare pentru public şi pentru guvern, dar suntem uimiţi să aflăm că şi mass-media ar putea fi adăugată listei de ameninţări la adresa instituţiilor publice. Mass-media constituie o parte a vieţii democratice, ajutând la investigarea corectă a ameninţărilor la adresa publicului şi sperăm că Preşedinţia României îşi va recunoaşte greşeala", a declarat Arne König, preşedintele FEJ.

De asemenea, FEJ se opune cu tărie propunerii CSAT. "Rolul jurnaliştilor este de a informa publicul şi de a investiga diverse probleme, inclusiv potenţiale ameninţări la adresa instituţiilor", mai susţine FEJ.

Totodată, FEJ face un apel la Parlamentul României, cerându-i să voteze documentul propus de CSAT doar cu respectarea rolului mass-media în democraţie.

×
Subiecte în articol: observator