x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea, anunț important pentru copiii români din Diaspora! După doi ani de pauză, taberele vor fi reluate

Firea, anunț important pentru copiii români din Diaspora! După doi ani de pauză, taberele vor fi reluate

16 Apr 2022   •   10:00
Firea, anunț important pentru copiii români din Diaspora! După doi ani de pauză, taberele vor fi reluate

Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă, într-o postare pe Facebook, că taberele pentru copiii români din afara ţării vor fi reluate, după doi ani de pauză, astfel că cel puţin 1000 de tineri din Diaspora vor merge la munte şi la mare în România. "Pentru unii dintre ei este o ocazie să afle despre țara unde s-au născut și au copilărit părinții lor", susține ministrul.

"Am avut o întâlnire de lucru cu secretarul de stat Gheorghe Cârciu și colegii din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni care se ocupă de Programul ARC - taberele pentru copiii români din Diaspora. La ultima ediție a programului ARC, au fost organizate sejururi de câte șapte zile la Tabăra Căprioara, din județul Hunedoara, Tabăra Săcelu, din județul Gorj, Tabăra Oglinzi, din județul Neamț și Tabăra Sulina, din județul Tulcea.  În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenți și profesori au participat la taberele ARC", a spus Firea, în mesajul de pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea