x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu știe când și în ce condiții vom putea renunța la mască

Florin Cîțu știe când și în ce condiții vom putea renunța la mască

de Alice Petrescu    |    27 Mar 2021   •   13:04
Florin Cîțu știe când și în ce condiții vom putea renunța la mască
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîţu a anunțat într-o postare pe Facebook că din toamnă se va putea renunţa oficial la purtatul măştii, singura condiție ar fi ca până atunci să existe un număr suficient de mare de cetățeni care s-au vaccinat.


În plus, acesta transmite populației să respecte cu strictețe măsurile de protecție sanitară, pentru a opri numărul de infectări.

”Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creșterea numărului de infectări și să îmbunătățim situația din spitale. Depinde doar de noi să revenim la normalitate!”, a adaugat premierul.

Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva Covid-19 anunța, vineri, că de la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate în România 1.888.032 de persoane, din care 976.169 au primit prima doză, iar 911.863 ambele doze.

Noile măsuri de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 sunt aplicabile începând de duminică.

 

×
Subiecte în articol: florin citu masca de protectie