x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Focuri de armă pe terasa unui local din Sectorul 3: atacatorul, prins la scurt timp de polițiști

Focuri de armă pe terasa unui local din Sectorul 3: atacatorul, prins la scurt timp de polițiști

de Redacția Jurnalul    |    20 Aug 2025   •   10:08
Focuri de armă pe terasa unui local din Sectorul 3: atacatorul, prins la scurt timp de polițiști
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

Momente de panică în Sectorul 3 al Capitalei, unde un bărbat a tras șase focuri de armă pe terasa unui local. Deși nimeni nu a fost rănit, incidentul a mobilizat rapid forțele de ordine, iar atacatorul a fost depistat și reținut la scurt timp după ce a fugit de la fața locului.

Miercuri dimineață, un apel la 112 a anunțat faptul că, pe terasa unui local din Sectorul 3, o persoană a deschis focul cu o armă de foc.

La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de poliție.

Din primele date, autorul a folosit un pistol și a executat șase focuri în direcția terasei, după care a părăsit zona.

În urma atacului, nicio persoană nu a fost rănită.

Atacatorul a fost identificat și depistat la scurt timp, iar cazul este acum instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Poliția Capitalei, pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: focuri arma atacator terasa sector 3