x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul episcop de Huşi, reţinut de procurorii ieşeni, pentru act sexual cu un minor

Fostul episcop de Huşi, reţinut de procurorii ieşeni, pentru act sexual cu un minor

21 Mai 2020   •   16:44
Fostul episcop de Huşi, reţinut de procurorii ieşeni, pentru act sexual cu un minor

Fostul episcop de Huși Corneliu Onilă a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi într-un dosar de act sexual cu un minor.

Fostul episcop de Huși Corneliu Onilă a fost reţinut joi de Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, potrivit unor surse din anchetă.

În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au solicitat redeschiderea dosarului în care fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, a fost cercetat pentru act sexual cu minori.

Dosarul a fost iniţial deschis după declanşarea scandalului în care au fost implicaţi fostul episcop şi alţi trei preoţi, care l-au şantajat pe Onilă. Pentru că nu ar fi avut suficiente probe, cauza a fost clasată.

Corneliu Onilă a fost episcop de Huşi până în august 2017.

Mediafax

×
Subiecte în articol: episcop reţinut minor relatii sexuale