Nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, și soția sa, Alina-Maria Binder, au stabilit data nunţii. Potrivit unui anunţ postat pe reţelele de socializare, cununia religioasă a celor doi va avea loc în 30 septembrie, la Sinaia. „Nicolae al României şi Alina-Maria Binder sunt încântaţi să anunţe oficierea cununiei religioase la Biserica «Sfântul Ilie» din Sinaia, în data de 30 septembrie 2018. Cununia religioasă va fi urmată de recepţie la care vor participa invitaţi din România şi de peste hotare”, a anunţat, duminică, pe Facebook, fostul principe Nicolae. Acesta a precizat că mai multe detalii vor fi oferite în apropierea evenimentului.
Săptămâna trecută, de Ziua Regalităţii, fostul principe Nicolae a spus că relaţiile sale cu membrii familiei regale „nu sunt cele mai bune”, însă, chiar dacă nu are o comunicare cu aceştia, îi va invita la nuntă.
Fostul principe Nicoale şi Alina Binder s-au căsătorit civil anul trecut, în Marea Britanie, însă și-au dorit ca nunta să aibă loc în România.