x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Frattini ne lasă cu vizele-n aer

Frattini ne lasă cu vizele-n aer

de Sînziana Stancu    |    18 Apr 2008   •   00:00

Comisia Europeană aşteaptă sosirea unui nou comisar italian în locul lui Franco Frattini, care a fost solicitat de proaspăt alesul premier Silvio Berlusconi să facă parte din viitorul guvern de la Roma.

Comisia Europeană aşteaptă sosirea unui nou comisar italian în locul lui Franco Frattini, care a fost solicitat de proaspăt alesul premier Silvio Berlusconi să facă parte din viitorul guvern de la Roma.

 

 

Comisarul european deţinător al portofoliului Justiţiei Libertăţii şi Securităţii europene, italianul Franco Frattini, a ceruse în perioada 15 martie – 15 aprilie, pentru a putea participa la alegerile din Italia, informează Nouvel Observateur. Acestea au fost cîştigate de dreapta condusă de Silvio Berlusconi, devenit prim-ministru pentru a treia oară în cariera sa de politician. El l-a invitat pe Frattini să facă parte din viitorul său guvern şi, potrivit unor interviuri date anterior chiar de Frattini, acesta s-ar putea să ocupe fotoliul Externelor.

 

 

INTERIMAT. Dar, deocamdată, comisarul european nu şi-a dat demisia din funcţia cu rang de vicepreşedinte al UE, aşa că el ar putea reveni în orice moment în executivul de la Bruxelles. Pînă ieri nu se ştia exact cine va reprezenta Comisia Europeană vineri, la reuniunea minsitrilor de Justiţie şi Interne ai UE. Temporar, locul lui Frattini a fost ţinut de francezul Jacques Barrot, comisarul european al Transporturilor. Oricum, cel care îl va înlocui pe Frattini, dacă acesta se va hotărî să intre în guvernul lui Berlusconi, va trebui să primească aprobarea Parlamentului European.

 

 

DOSARE NEREZOLVATE. Jurist de formaţie, Frattini a dat dovadă de foarte multă pricepere şi perseverenţă în rezolvarea dosarelor europene. Colegul său belgian, comisarul pentru Dezvoltare, l-a lăudat, spunînd că este “un foarte bun camarad” şi că “îşi cunoaşte dosarele foarte bine, pînă în cele mai mici detalii”. Dacă va pleca, multe dintre dosarele sale vor rămîne nerezolvate, între care şi cel al suspendării vizelor pentru Statele Unite. Frattini a descurajat semnarea de acorduri bilaterale cu Washingtonul în speranţa că va putea încheia cu Statele Unite, în această toamnă, un acord pentru cele 12 state comunitare care nu sunt incluse în programul Visa Waiver, între care şi România. Frattini lansase şi o propunere legislativă foarte importantă, privind aplicarea unui sistem de intrare şi ieşire din spaţiul comunitar, prin care să fie monitorizaţi toţi călătorii din afara UE, prin scanarea amprentelor digitale.

×
Subiecte în articol: observator frattini