x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fuga lui Omar - Avocaţii lui Omar Hayssam şi Mustafa Tartoussi cer recuzarea completului

Fuga lui Omar - Avocaţii lui Omar Hayssam şi Mustafa Tartoussi cer recuzarea completului

14 Feb 2008   •   00:00

Avocaţii lui Omar Hayssam şi ai lui Mustafa Tartoussi au depus, astăzi, în instanţă o cerere de recuzare a completului care judecă dosarul privind fuga sirianului din România.



Avocaţii lui Omar Hayssam şi ai lui Mustafa Tartoussi au depus, astăzi, în instanţă o cerere de recuzare a completului care judecă dosarul privind fuga sirianului din România.

Avocatul lui Mustafa Tartoussi, Ionel Haşotti, a spus că nu este de acord ca judecătoarea care se ocupă de cauza privind fuga lui Omar Hayssam din ţară să judece pe mai departe dosarul. Avocatul a spus că acest dosar intră în competenţa Curţii de Apel Constanţa, şi nu a Curţii de Apel Bucureşti.

Cel de-al doilea avocat, Ioan Cazacu, a spus că recuză completul deoarece judecătorul din această cauză a dispus arestarea preventivă "ilegală" a lui Omar Hayssam în 2005 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care nu mai poate fi "atât de echidistant" pentru a judeca pe mai departe cauza.

Un alt complet se va pronunţa asupra celor două cereri de recuzare făcute de avocaţii din acest dosar.

×
Subiecte în articol: observator omar omar hayssam