Începând cu 04 mai 2015, fundaţia “Mereu Aproape” este membră a United Nations Global Compact, o importanta retea la nivel mondial, prin care companiile sunt incurajate sa adopte și să susțină politici durabile la nivel social. UN Global Compact este cea mai extinsă rețea de acest gen din lume, din care fac parte peste 10 000 de organizații corporatiste, cu reprezentanțe în peste 130 de țări.
„Principiile UN Global Compact au fost întotdeauna respectate în toate eforturile fundaţiei <
În calitate de membru, fundaţia “Mereu Aproape” a ales voluntar să susţină cele zece principii ale acestei retele şi să participe în programul Global Compact al Naţiunilor Unite.
DREPTURILE OMULUI
Principiul 1: Companiile trebuie să susțină și să respecte protecția drepturilor omului proclamată la nivel internațional;
Principiul 2: Companiile trebuie să se asigure că nu sunt complice la abuzuri privind drepturilor omului.
MUNCA
Principiul 3: Companiile trebuie să încurajeze libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă;
Principiul 4: Eliminarea tuturor formelor de muncă forțată și obligatorie;
Principiul 5: Abolirea efectivă a muncii copiilor;
Principiul 6: Eliminarea discriminării în privința angajării și ocupării.
MEDIUL
Principiul 7: Companiile trebuie să susțină o abordare precaută a problemelor de mediu.
Principiul 8: Companiile trebuie să desfășoare acțiuni de promovare a unei mai mari responsabilități faţă de mediu;
Principiul 9: Companiile trebuie să încurajeze dezvoltarea și difuzarea unor tehnologii ecologice.
ANTI-CORUPȚIE
Principiul 10: Companiile trebuie să lupte împotriva corupției în toate formele sale, inclusiv extorcarea și mita.
Fundaţia “Mereu Aproape” sprijină responsabilitatea publică, transparentă şi se angajează să raporteze cu privire la progresele înregistrate în termen de 2 ani de la aderare, în conformitate cu politicile UN Global Compact.
Fundaţia “Aproape Mereu" este una dintre cele mai importante ONG-uri din România, cu direcții strategice în domeniile sănătății, educației și inițiativei sociale.
Prin campaniile de strângere de fonduri, prin programele educaționale derulate cu sprijinul partenerilor strategici, Fundaţia "Mereu Aproape" a reușit să-şi susțină proiectele şi să salveze vieţi. În fiecare an, peste 100 de copii și adulți au găsit un remediu pentru bolile lor, mai mult de 1000 de persoane au fost ajutate în urma calamităților naturale, 210 școli și biblioteci au primit cărți, mobilier, material didactic. După inundațiile grave care au lăsat mulți români fără un acoperiș, am reușit să construim 75 de case pentru cei în nevoie.
Prin intermediul campaniilor de responsabilitate și acțiuni de caritate, proiectele fundaţiei “Mereu Aproape” au depăşit 6 milioane euro de-a lungul celor 10 ani de existență.