Vijelia pornită din senin la miezl nopţii a fost una de scurtă durată, dar foarte violentă. Crengile arborilor au fost aruncate care încotro, iar unele dintre ele au căzut pe maşinile aflate în parcări. Pe mai multe străzi din oraş circulaţia a fost îngreunată sau blocată pentru scurt timp de crengile care au ajuns pe şosea. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Cinci autoturisme au fost avariate de copaci căzuţi în Capitală din cauza vremii nefavorabile, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.
Potrivit acestuia, două dintre maşini au fost avariate de un copac căzut pe strada Logofăt Tăutu. Arbori au căzut din cauza furtunii şi pe strada Energeticienilor, Aleea Lăcrămioarei şi Aleea Uioara, provocând avarii unor maşini.
Şi nu am scăpat încă de probleme. Meteorologii ne avertizează că vremea rămâne capricioasă până mâine. Potrivit ANM, în majoritatea zonelor ţării vor fi din nou vijeii, ploi torenţiale şi chiar căderi de grindină.