x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GALERIE FOTO 40.000 de credincioși, la Sfințirea Catedralei

GALERIE FOTO 40.000 de credincioși, la Sfințirea Catedralei

de Theodora Şutiu    |    25 Noi 2018   •   23:11
GALERIE FOTO 40.000 de credincioși, la Sfințirea Catedralei
Sursa foto: Lucian Alecu

În pragul Centenarului Marii Uniri, Catedrala Neamului a fost sfinţită, după opt ani de lucrări, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel, alături de care s-au aflat mai mulţi ierarhi români şi străini. La eveniment au participat peste 40.000 de pelerini veniţi din toată ţara.

Invitaţii oficiali au asistat la slujbă din interiorul Catedralei, iar credincioşii, de pe esplanada din faţa lăcaşului de cult, unde organizatorii au montat mai multe ecrane. După finalul Sfintei Liturghii, toţi cei prezenţi au avut acces în Catedrală pentru a se închina în Sfântul Altar, inclusiv femeile, care în mod normal nu au voie să facă acest lucru.

"Un vis al strămoşilor noştri s-a împlinit astăzi", a fost mesajul transmis la unison de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, în ziua marii sfinţiri, aşteptată cu nerăbdare de credincioşii din toată ţara. Catedrala Mântuirii Neamului este cu 34 de metri mai înaltă decât celebra Casa Poporului (84 de metri), este proiectată să reziste peste 500 de ani şi reprezintă cel mai sigur loc din România în caz de cutremur major.

Mare, şi totuşi mică

Catedrala Mântuirii Neamului poate cuprinde aproximativ 5.000 de persoane care stau în picioare, lăcaşul de cult fiind neîncăpător pentru mulţimea adunată pentru sfinţire, a anunţat Patriarhul Daniel. "Este totuşi mică în raport cu populaţia credincioşilor din ţară. Întotdeauna ea va fi neîncăpătoare. Când timpul este mai bun, vom putea săvârşi Sfânta Liturghie şi afară”.

Zeci de intervenţii SMURD

Echipajele SMURD detaşate în zonă au acordat, duminică, până la ora transmiterii acestei ştiri, îngrijiri medicale pentru 83 de persoane, informează reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov. Conform sursei citate, trei persoane au fost transportate la spital. „Cele mai frecvente solicitări au fost pentru lipotimii”, a precizat ISU.

Incidente cu jandarmii

Evenimentul nu a fost lipsit de incidente. Mai mulți oameni s-au îmbrâncit și au forțat intrarea în curtea Catedralei Mântuirii Neamului înaintea slujbei de sfinţire şi după. Jandarmii și polițiștii au făcut apel la respectarea ordinii publice, dar în zadar. Mai multe persoane au căzut pe scările lăcaşului de cult.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat la ceremonia de sfinţire, însă a anunţat că nu poate participa, fiind la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European în care se discută proiectul de acord al retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

 

Şi-a dat foc şi nimeni nu a intervenit

Un preot din Constanţa şi-a dat foc la haine, nemulţumit de faptul că a fost sancţionat şi nu mai este lăsat să oficieze slujbe. El a fost implicat, în 2015, într-un accident de circulaţie. Maşina lui a fost izbită de un autoturism condus de un şofer beat, care a decedat în urma impactului. În urmă cu cinci zile, acesta i-a trimis Patriarhului Daniel o scrisoare în care îi reclamă nedreptăţile. Pentru că nu a primit un răspuns, a recurs la gestul de astăzi.

 

În arhitectura ei vor fi recognoscibile în curând elemente de factură bizantină, de arhitectură românească, dar și elemente ale arhitecturii occidentale. Europa e și o Europă a catedralelor. Prin sfințirea Catedralei azi ne integrăm ca țară în Europa și din acest punct de vedere.

- Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR

 

×