x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Garcea s-a înscris în UNPR

Garcea s-a înscris în UNPR

15 Iun 2013   •   16:15
Garcea s-a înscris în UNPR
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Mugur Mihăescu, cunoscu pentru rolul "Garcea" interpretat pe când evolua în grupul Vacanţa Mare, se adânceşte în politică.

"Cunoscutul actor şi scenarist Mugur Mihăescu, care a făcut parte din grupul umoristic Vacanţa Mare, s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României, organizaţia de Bucureşti", se arată într-un comunicatul remis sâmbătă de UNPR şi publicat de Mediafax.

Odată cu înscrierea, Mihăescu a fost numit şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei Bucureşti, conform anunţului făcut, sâmbătă, în staţiunea Neptun, într-o conferinţă de presă organizată de reprezentanţii formaţiunii politice - informează Agerpres.

Mihăescu a declarat că s-a înscris în UNPR, deşi nu a crezut niciodată că va face politică, după ce a aflat că prieteni buni de-ai lui, care sunt oameni de calitate, fac parte din acest partid. El susţine că România trebuie să funcţioneze ca o companie. "M-am priceput să aduc bani. Ţara asta trebuie să fie ca o companie, să aibă bani şi atunci angajaţii ţării sunt oameni fericiţi. Cam aşa văd eu lucrurile, plastic vorbind. (...) Vreau să las ceva după mine, indiferent în ce poziţie am fost ... mediul privat, mediul politic", a declarat noul membru UNPR.

Mugur Mihăescu a candidat ca independent la alegerile locale din 2012, iar anterior a făcut parte din Partidul Verde.

În februarie 2011, Mugur Mihăescu a fost ales preşedinte executiv al Partidului Verde, însă în octombrie, acelaşi an, el a demisionat din această formaţiune, anunţând că doreşte să se implice în continuare în activitatea politică, însă în calitate de independent.

La scrutinul local din 2012, Mihăescu a candidat ca independent pentru Primăria Sectorului 5.

×
Subiecte în articol: mugur mihăescu vacanta mare unpr