x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Garderobă nouă de la summit

Garderobă nouă de la summit

de Carmen Vintila    |    25 Apr 2008   •   00:00
Garderobă nouă de la summit

Fuste, papioane, bonete, pantaloni, cămăşi. Farfurii, boluri de supă, ceşti, alcool sanitar.... Sînt cîteva dintre lucrurile pe care Camera Deputaţilor le-a achiziţionat pentru Summit-ul NATO şi care intră în cele 15 milioa­ne de lei cheltuite de instituţie pentru organizarea reuniunii.

DECONT - Camera şi-a făcut publice cheltuielile

Fuste, papioane, bonete, pantaloni, cămăşi. Farfurii, boluri de supă, ceşti, alcool sanitar.... Sînt cîteva dintre lucrurile pe care Camera Deputaţilor le-a achiziţionat pentru Summit-ul NATO şi care intră în cele 15 milioa­ne de lei cheltuite de instituţie pentru organizarea reuniunii.

 Gazda Summit-ului NATO, Camera Deputaţilor, a fost prima instituţie din cele implicate în organizarea evenimentului care a făcut ieri pu­blic modul în care a cheltuit banii destinaţi reuniunii. Astfel, din cele 25.460.000 de lei aprobate de Executiv, Camera aproximează în acest moment că s-au cheltuit 14.990.432 lei. Mai sînt însă de plătit facturile la utilităţi, care vor sosi abia după 15 mai. Pentru plata energiei consumate, Camera va băga mîna adînc în buzunar, secretarul general adjunct al Camerei, Mihai Unghianu, precizînd că s-a con­sumat curent în clădire în cele trei zile atît cît consumă tot Bu­cu­reş­tiul. Summit-ul a trecut, iar Ca­mera De­pu­ta­ţi­lor a rămas cu cheltuielile.

Bani aşteptaţi. Executivul a alocat prin HG suma de 25 de milioane, dar banii au fost cheltuiţi din bugetul Camerei De­pu­taţilor. Pînă în acest moment, depu­taţii nu au primit înapoi nici un leu, aşteptînd cu nerăbdare prima rectificare bugetară. Pentru marele eveniment, Camera a iniţiat 92 de proceduri de achiziţii publice. Au fost însă şi achiziţii directe, avînd în vedere termenele-limită impuse de lege pentru finalizarea procedurilor şi pentru a nu periclita desfăşurarea summit-ului. Toate contractele de bunuri şi servicii au fost însă puse la dispoziţia SPP, care alături de STS, SRI şi SIE au efectuat un control de fond al condiţiilor contractuale, al perso­na­­lului acestora, al calităţii şi pro­venienţei produselor ce urmau a fi livrate Camerei.

ACHIZIŢII. Ce a cumpărat Camera pentru cele trei zile în care cei mai importanţi oameni politici ai lumii i-au trecut pragul? 2.000 de farfurii, 1.000 de boluri de supă, 2.000 de ceşti de cafea şi tot atîtea de ceai. Asta la capitolul veselă. S-au achiziţionat însă şi 46 de sacouri, pantaloni, cămăşi, fuste, papioane şi bonete. A mai fost nevoie şi de 750 de scaune pentru restaurant, 100 de scaune directoriale, 200 de mese rotunde, dar şi maşini de spălat vase, de­tergenţi şi tejghele pentru gardero­be. De asemenea, au fost cumpărate 100 de LCD-uri, 142 de drapele, 30 de fotolii din piele, imprimante, aranjamente florale şi chiar alcool sanitar. Jumătate din mobilierul folosit la Centrul Media a fost donat Camerei de firmele contractate, Le­gis­­lativul intenţionînd să-l distribuie unor şcoli defavorizate. Tot acolo va ajunge şi mocheta de unică folosinţă. Cît priveşte obiectele lipsă, se pare că au dispărut şapte căşti de traduce­re, în valoare de 300 de euro bucata, chiar din sălile în care au stat oficialii.

×
Subiecte în articol: observator cameră