General-maior Mihaiu Mărgărit: Egalitatea de şanse pentru profesia militară

În timp de război sau de campanie, în interes naţional, privaţiunile serviciului militar înseamnă sacrificiul suprem. Pe timp de pace, ele aduc limitări drastice drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Nicăieri în lume asemenea privaţiuni nu se negociază, motiv pentru care sindicatele nu şi-au găsit locul în majoritatea armatelor.

Dacă oferta nu prevede o compensare pe măsura privaţiunilor impuse şi nu este atractivă pentru proiecţia unei cariere, nu va reuşi să stimuleze interesul unei resurse umane valoroase. Ea va fi doar o soluţie, acceptată, in extremis, de persoane lipsite, temporar sau nu, de  alternative de existenţă. în majoritatea cazurilor, acestea nu răspund cerinţelor exercitării profesiei de militar. Ca urmare, armata, fie nu va avea resursă umană, fie va fi obligată să accepte una formală, slab pregătită, neutilizabilă. A accepta, în mod conştient, o armată slab pregătită este un risc major la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care cheltuielile necesare întreţinerii resursei umane reprezintă o investiţie pentru securitatea naţională. Ele se constituie într-un capitol distinct în structura bugetului pentru apărare, în cadrul căruia relaţia soldă - pensie, privită şi de pe poziţia formării unei cariere, se află într-un raport de intercondiţionare şi este indestructibilă.

O altă categorie de privaţiuni se referă la avansarea în grad şi funcţie a militarului profesionist. Ea se face în trepte şi militarul ajunge la un salariu maxim, într-o perioadă lungă de timp şi numai în ultimii câţiva ani de activitate. Atunci când el se află abia la comanda unei companii, un civil, de vârstă şi cu pregătire comparabile cu ale lui, este liber şi are şansa de a accede la o funcţie de director, secretar de stat, ministru, parlamentar ori patron de firmă. E drept că solda comandantului de companie îi asigură acestuia condiţii normale de viaţă, dar ea se află sub valoarea veniturilor unui civil. Militarului îi sunt interzise dreptul de a avea o firmă privată sau de a presta şi o altă activitate, ca surse suplimentare de venit. Ca urmare şi contribuţia sa la fondul de pensii este limitată (într-o exprimare riguroasă - restricţionată), iar suma ei, pe întreaga perioadă activă, evident, este mai mică în comparaţie cu a civilului. Principiul egalităţii de şanse, la care apelează toate armatele statelor cu democraţie autentică, este cel care intervine şi impune societăţii să compenseze aceste privaţiuni aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aşa se justifică faptul că pensia militarului, oriunde în lume, se calculează, în baza valorii soldei, de regulă, din ultima lună şi nu a mediei soldelor pe durata întregii activităţi şi a contribuţiei la fondul de pensii.

Pe de altă parte, trebuie să fim de acord că nicio soldă, oricât de mare ar fi, nu poate compensa pierderea propriei vieţi sau privaţiunile suportate de militar şi familia sa. Soţiile militarilor au fost şi sunt obligate la un lung periplu printr-o serie de garnizoane mici şi izolate, de cele mai multe ori fiind lipsite de un loc de muncă. Iar acolo unde găsesc, în majoritate, sunt sub nivelul pregătirii profesionale de bază. Această situaţie le privează de şansa şi dreptul la o pensie proprie sau de a beneficia de ea la valoarea pe care ar fi meritat să o aibă în raport cu o persoană din mediul civil cu care se poate compara. Şi copiii au fost şi sunt frustraţi de egalitatea de şanse pentru a învăţa temeinic şi a se realiza pe deplin profesional. Până în 1990, cadrele militare nu aveau voie să-şi cumpere locuinţă proprietate personală, pentru a nu constitui un motiv de a refuza mutarea într-o altă garnizoană în interes de serviciu. Rare au fost cazurile în care, spre sfârşitul anilor 80, li s-au permis să-şi cumpere un apartament. La pensionare, majoritatea a rămas în garnizoana în care i-a prins acest moment.

Începând din 1990, lipsa unor acumulări materiale şi financiare anterioare, precum şi privaţiunea de a nu se integra, încă de la început, în economia de piaţă care face azi diferenţa în societatea noastră iau marginalizat la dreptul, acordat acum, de cumpărare a apartamentului închiriat de la stat.

Multe din aceste garnizoane au fost desfiinţate, ca urmare a reformei de fond a armatei. Odată cu ele au dispărut şi structurile militare de asistenţă medicală, care ofereau servicii absolut necesare ameliorării bolilor cronice, inerente vârstei, dar şi datorate serviciului militar. Consecinţele înstrăinării de locurile natale, în unele cazuri, marchează dramatic situaţia de ansamblu a pensionarilor militari.
Când cifrele vorbesc

Cele menţionate mai sus reprezintă doar câteva argumente care, în majoritatea ţărilor cu democraţie consolidată, justifică metodologia specifică de calcul a pensiilor militare, separată faţă de cele civile. Ca urmare, şi legislaţia noastră actuală în domeniu, acum blamată, a fost inspirată şi elaborată în baza aceloraşi raţiuni. La solicitarea Parlamentului şi a Guvernului României din anii ă90, structurile specializate din armata noastră, în contextul reformei şi al aderă rii la NATO, au primit consultaţii şi pe această temă, din partea omologilor străini. Datele obţinute au constituit material documentar pentru elaborarea noului cadru juridic.

Principiile şi metodologia care stau la baza calculului pensiilor militare în majoritatea ţărilor au trăsături esenţiale comune, astfel:

● sistemul de calcul al pensiilor militare prezintă particularităţi distincte conceptual faţă de cel al pensiilor civile, în spiritul celor de mai sus, şi este reglementat prin lege separată (Germania, Marea Britanie, SUA, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Egipt, Japonia) sau printr-un capitol independent, cuprins formal într-o singură lege, împreună cu cel al pensiilor civile (Franţa, Italia, Grecia, Portugalia, Austria);

● baza de calcul a pensiilor militare se stabileşte în funcţie de valoarea soldei din ultima lună de activitate (Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Austria, Japonia, Coreea de Sud, Israel) sau de media soldelor pe ultimele trei sau şase luni (Franţa, Egipt), precum şi de vechimea integrală în armată (în majoritatea ţărilor - 35 sau 36 ani, Japonia - 20 ani, Israel - 25), şi de vârsta standard de pensionare. Pentru stabilirea pensiei, bazei de calcul rezultate i se aplică un procent cuprins între 75-80%. în nicio ţară nu se admite continuarea serviciului militar activ peste vârsta de pensionare. în majoritatea armatelor, limitele acesteia sunt stabilite pe grade. Sunt şi unele armate unde personalului medical militar (medici, asistenţi medicali) i se prelungeşte vârsta de pensionare cu până la patru ani. în condiţiile actuale, se vorbeşte că aceasta ar putea fi aplicată şi altor specialităţi şi funcţii din structurile necombatante, îndeosebi la nivel central;

● în toate ţările, la pensia de bază calculată se adaugă sporuri determinate de anii prestaţi peste vechimea de pensionare (acolo unde au fost acceptate unele cazuri individuale) şi de condiţiile de desfăşurare a serviciului şi anume: categorii de forţe armate şi genuri de arme, specialităţi, garnizoane izolate, misiuni în teatre de operaţii. Spre exemplu, într-o unitate de aviaţie, pentru personalul navigant aero se stabileşte un coeficient care se aplică numărului concret de ore de zbor în funcţie de tipul şi categoria aeronavei, de condiţiile de zbor - zi şi meteo normale, noapte şi meteo grele. Acesta nu se aplică personalului de stat major şi administrativ nezburător. La fel se calculează pentru cei ambarcaţi pe submarine şi anumite nave de suprafaţă, scafandri, paraşutişti ş.a. Celor care efectuează serviciul şi locuiesc cu familia în garnizoane considerate izolate (baze aeriene, radiotehnice, de rachete sol-aer, sol-sol şi alte obiective de importanţă strategică) ori îndeplinesc misiuni operative în cadrul serviciilor speciale li se aplică alţi coeficienţi, scăzându-lise însă perioadele de concedii de odihnă, medicale, permisii, învoiri. Orele şi perioadele de timp respective, în toate situaţiile, sunt consemnate în fişa personală care însoţeşte dosarul de carieră. în funcţie de ţară, aceste sporuri reprezintă 50 până la 150% din timpul total lucrat în condiţii speciale. Aşadar, sporurile în armată diferenţiază salariile şi pensiile numai în cadrul sistemului militar şi nu pentru a-l particulariza faţă de cel civil. în final, indiferent de numărul anilor rezultaţi prin adăugarea acestui spor de vechime la timpul efectiv lucrat, baza de calcul a pensiei ia în consideraţie nu mai mult de 40 sau 45 de ani, în funcţie de ţară, pentru a nu depăşi valoarea salariului luat în calcul. De exemplu, în armata franceză, dacă unui militar profesionist, ieşit la pensie la limita maximă de 25 de ani de serviciu activ, prin aplicarea sporului de condiţii deosebite s-ar ajunge la o vechime de 55 de ani, baza de calcul se limitează însă numai la 40 de ani, iar valoarea pensiei rezultată prin însumarea tuturor sporurilor nu trebuie să depăşească valoarea ultimului salariu. Din considerente de compensare a cheltuielilor efectuate pe timpul serviciului activ, pensia militarului francez se majorează cu 10% pentru cei care au crescut trei copii, la care se mai adaugă încă 5% pentru fiecare copil în plus. în armata portugheză, valoarea reală a pensiei poate fi mai mare decât salariul dinaintea pensionării, deoarece nu se mai aplică impozite;

● la data ieşirii la pensie, militarii profesionişti primesc ca sprijin o sumă substanţială fixă de bani (Israel - 100.000 $ SUA) sau echivalentă unui anumit număr de solde lunare, până la 36 (Franţa, Marea Britanie, Turcia, Egipt). în Austria, primesc anticipat şi o sumă egală cu 70 de pensii lunare, cu condiţia să fie girat de rude apropiate care să poată prelua rambursarea în caz de deces. Raţiunea tuturor acestor ajutoare este, în principal, de a facilita integrarea în societatea civilă, o eventuală reîntoarcere la locurile natale sau cumpărarea unei locuinţe pentru a o elibera în timp rezonabil pe aceea de serviciu;
în toate ţările, pensiile militare se actualizează imediat cu indexarea salariilor militarilor activi, precum şi periodic, în raport cu valoarea inflaţiei;

● în general, pensia militară poate cumula cu un salariu în domeniul bugetar (în SUA - integral, în Portugalia - salariul se diminuează cu o treime, iar în Coreea de Sud, cu o doime).

Ţările europene, foste socialiste, integrate în NATO, s-au aliniat principiilor generale în domeniul soldelor şi pensiilor militare ale aliaţilor, în condiţiile în care armatele lor ies cu ofertă pe piaţa muncii, prin care se solicită profesionalism şi înaltă performanţă, pentru a evita, atât cât este posibil, sacrificiul suprem. Au devenit istorie armata întregului popor, armata de paradă, de pe şantierele sau ogoarele patriei, când simpla invocare a patriotismului ţinea loc de înzestrare, echipare, instruire, de compensare a privaţiunilor impuse. Iar criza financiară globală şi recesiunile economice nu au generat, în nicio ţară, discuţii cu privire la justeţea legislaţiei adoptate în domeniul militar.

Pledoaria de mai sus nu subestimează profesiile civile ci, în măsura în care a fost înţeleasă corect şi cu bună-credinţă, propune, în ultimă instanţă, recunoaşterea unui drept acordat într-un stat democrat, precum şi a primatului securităţii naţionale şi a individului înaintea oricărui tip de activitate socială, fără de care acestea nu ar fi posibile. Invocarea faptului că profesia militară este o opţiune individuală asumată nu are temei, deoarece aici discutăm de principii care trebuie să reglementeze un domeniu de activitate socială, deocamdată necesar. Dincolo de emoţii, pasiuni, partizanat şi interese, întreaga naţiune trebuie să realizeze că actuala criză financiară globală reprezintă o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale. în acest sens, recent, directorul Informaţiilor Naţionale al SUA, Dennis C. Blair, într-un raport prezentat în faţa Congresului, sublinia: "Principala preocupare a Statelor Unite în materie de securitate nu mai este terorismul, ci criza financiară mondială şi implicaţiile sale geopolitice". Din punctul meu de vedere, planurile de ieşire din criză şi de limitare a consecinţelor ei în ţara noastră nu trebuie să genereze manifestă ri de discreditare nemeritată a instituţiilor din domeniile securităţii naţionale, care trebuie să fie apte a oferi mai mult ca oricând garanţia stabilităţii statale, pe plan intern şi internaţional.
General-maior (ret.) - Mihaiu Mărgărit