Astfel, marți a fost efectuată o operațiune internațională, care a culminat cu închiderea acestui serviciu ilegal și confiscarea infrastructurii sale în Europa.
Acțiuni simultane au fost întreprinse, la nivel global, împotriva utilizatorilor acestei platforme, în urma cărora 119 persoane au fost arestate, au fost puse în aplicare 208 mandate de percheziție domiciliară și au fost efectuate alte 97 de verificări.
În România, Poliția și DIICOT au făcut 7 percheziții domiciliare și a pus în executare 4 mandate de aducere emise pe numele a 4 bănuiți.
Persoanele vizate ar fi cumpărat de pe platforma Genesis Market, pentru infracțiuni de natură informatică, pachete cu date de conectare la diverse conturi informatice a 513 victime, inclusiv de cetățenie română.
O persoană bănuită a fost plasată sub controlul judiciar, iar o alta a fost reținută și urmează să fie prezentată Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate numeroase sisteme informatice, 883.600 de lei și 18.600 de euro, dar și 9,150 kilograme de aur pur în lingouri.
Genesis Market a fost considerat unul dintre cei mai mari facilitatori ai infracțiunilor, cu peste 1,5 milioane de înregistrări de boți, însumând peste 2 milioane de identități la momentul înlăturării sale.
Principalul obiect de activitate infracțională al Genesis Market ar fi fost identitățile digitale. Această piață ar fi oferit spre vânzare ceea ce proprietarii pieței au numit „boți”, care ar fi infectat dispozitivul persoanelor vătămate, prin atacuri de malware sau de preluare de conturi, informează IGPR.
Astfel, la achiziționarea unui astfel de „bot”, persoanele bănuite ar fi avut acces la toate datele colectate de acesta, cum ar fi amprentele digitale, cookie-urile, autentificări salvate și datele de completare automată a formularelor. Aceste informații ar fi fost colectate în timp real, iar cumpărătorii ar fi fost anunțați de orice schimbare a parolelor.
Prețul per „bot” ar fi variat de la 0,70 USD până la câteva sute de dolari, în funcție de cantitatea și natura datelor sustrase. Cel mai scump ar conține informații financiare care ar permite accesul la conturile bancare online.
Persoanelor care ar fi cumpărat acești boți speciali nu li s-ar fi oferit doar date sustrase, ci și mijloacele de utilizare a acestora. Cumpărătorilor li s-ar fi oferit un browser personalizat, care l-ar imita pe cel al persoanei vătămate. Acest lucru ar fi permis persoanelor bănuite să acceseze contul persoanei vătămate fără a declanșa niciuna dintre măsurile de securitate de pe platforma pe care se afla contul. Aceste măsuri de securitate includ recunoașterea unei locații diferite de conectare, a unei amprente diferite de browser sau a unui sistem de operare diferit.
În plus, spre deosebire de alte astfel de piețe, Genesis Market ar fi fost accesibilă pe internetul deschis, deși accesul era facilitat numai pe bază de invitație.
Accesibilitatea sa și prețurile ieftine ar fi scăzut foarte mult bariera de intrare pentru cumpărători, făcând-o o resursă populară printre hackeri.
(sursa: Mediafax)