După ce a confirmat, în urmă cu o săptămână, sfârşitul relaţiei pe care o avea cu Mădălina Ghenea, Gerard Butler a fost surprins de fotografi, luni, în timp ce făcea o plimbare cu fosta iubită în Italia. Actorul scoţian şi Mădălina păreau mai mult decât îndrăgostiţi în timp ce se plimbau pe lângă celebra Fontana di Trevi din Roma, scrie Daily Mail.
Luna trecută, Mădălina declara despre Gerard Butler că este "prima ei iubire adevărată". "Este un bărbat deosebit şi sper să nu se schimbe niciodată", a declarat Ghenea în cadrul unui talk-show din Italia.
Românca a mai spus că este pregătită să devină mamă.
"Întotdeauna mi-am dorit o familie, cu mulţi copii şi multe animăluţe", a mai spus Ghenea.
Despre o eventuală căsătorie cu actorul scoţian, Mădălina Ghenea a spus că este prea devreme să discute despre aşa ceva.
Click AICI pentru mai multe fotografii cu Mădălina Ghenea şi Gerard Butler