Împrumutul pe care România l-a cerut de la FMI va deveni certitudine. Cel puţin aşa crede Gheorghe Pogea, ministrul Finaţelor Publice. Pogea, citat de Agerpres, spune că "partea română are o comunicare foarte bună cu experţii FMI şi nu au fost divergenţe, iar multe dintre reformele avute în vedere de autorităţile române se vor regăsi în acord".
Condiţionalităţile care se vor regăsi în acest acord nu vor fi de tipul celor din acordurile anterioare ale României, ci se vor referi la întărirea capacităţii administrative şi accelerarea reformei structurale, a spus Pogea, care nu a mai oferit alte detalii "din respect pentru cealaltă parte din negociere". Ministrul Finanţelor a anunţat, de asemenea, că o parte din scrisoarea de intenţie cu FMI va fi prezentată astăzi.
Potrivit premierului Emil Boc, acordul ce va fi încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană are caracter preventiv, iar cota unică de impozitare şi TVA nu vor fi mărite. Pe de altă parte, şeful guvernului a precizat că cea mai mare parte a împrumutului internaţional pe care România urmează să îl contracteze - două treimi - va merge la Banca Naţională, iar o altă parte se va îndrepta spre Ministerul Finanţelor. Emil Boc a subliniat că, prin acordul cu Comisia Europeană, FMI şi bănci internaţionale, se va putea da un semnal pozitiv privind activitatea de creditare în economia românească. Primul ministru a susţinut, totodată, că Banca Naţională va fi ajutată să menţină cursul leu-euro la un nivel suportabil.
Citește pe Antena3.ro