Denunturile depuse de fostii parteneri politici ai lui Traian Basescu, devin din ce in ce mai numeroase.
Conform ziare.com, Gheorghe Stefan ar fi declarat intr-un denunt catre DNA ca genti cu bani ar fi ajuns la PDL si la sediul de campanie al lui Traian Basescu, pentru a sustine alegerile prezidentiale din 2009.
Gheorghe Stefan a declarat ca a fost contactat de Dorin Cocos, Dinu Pescariu si Claudiu Florica, in momentul in care era cazat intr-un hotel detinut de Dorin Cocos.
"Mi-au spus ca este o oportunitate pentru ca din profit o suma de bani sa poata fi folosita pentru campania PDL. Am fost de acord, mai ales ca la partid ni se sugera in mod special de domnul Vasile Blaga ca "noi" cei veniti din PLD, aripa Stolojan, avem un ministru, respectiv Gabi Sandu si trebuie sa finantam campania electorala a PDL si a presedintelui Basescu. Cei mai influenti din aripa PLD eram eu, Gheorghe Flutur, Florin Popescu, Raluca Turcan si Cristi Boureanu. L-am contactat pe Gabi Sandu si i-am propus sa vina la Eurohotel la o intalnire la care au mai participat Dorin Cocos si Claudiu Florica cred ca si Dinu Pescariu, la care s-a explicat ca exista oportunitatea unui proiect si din profit sa contribuim la campania electorala a PDL", sustine Gheorghe Stefan in denuntul sau.
Fostul edil din Piatra-Neamt a mai declarat ca el nu a luat niciun ban din presupusa mita din dosarul Microsoft, dar ca este posibil ca mai multe genti cu bani sa fi ajuns la PDL si la sediul de campanie al lui Traian Basescu.
"S-ar putea ca aceste genti sa fi ajuns si la PDL (Aleea Modrogan) si la sediul de campanie a lui Basescu, la intrarea in Centrul Vechi. (...) Cred ca lui Dorin Cocos ii este frica sa vorbeasca, el fiind cazut psihic dupa arestarea fiului sau. Cred ca ii este frica sa spuna adevarul, desi eu de nenumarate ori i-am reprosat in arestul Capitalei ca nu spune adevarul si datorita acestui lucru eu sunt in aceasta situatie, dar si el", a mai spus Gheorghe Stefan.