"Soluţia e simplă - trebuie reformat sistemul care consumă resurse degeaba şi mai trebuie digitalizată ANAF, reformă pe care USR a introdus-o în PNRR cu tot cu finanţare. PSD şi PNL însă o tot amână, pentru că n-au niciun interes să înlocuiască actualul sistem vechi din secolul trecut. În schimb, îi auziţi foarte des pe politicienii de la aceste două partide sau pe comentatorii de la posturile tv plătite din bani publici, cu justificarea că "nu se vrea, domnule", afirmă coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR într-un comunicat remis presei.
De asemenea, Cristian Ghinea atrage atenţia că în ultimii 2 ani în România a existat o evaziune fiscală de 48 miliarde de euro, la care se vor adăuga în 2023 încă 25-30 miliarde de euro.
În opinia sa, deficitul bugetar al României, 100 de miliarde de lei doar în 2023, ar putea fi acoperit dacă statul ar recupera măcar jumătate din banii pierduţi prin evaziune fiscală şi ar exista astfel bani şi pentru creşterile de pensii anunţate.
Potrivit coordonatorului Departamentului de Politici Publice al USR reformele necesare la ANAF şi la DGAMC sunt "blocate" de Marcel Boloş, ministrul de Finanţe, şi de Ionuţ Mişa, directorul DGAMC.
"Marcel Boloş, ministrul de Finanţe, în loc să pună în aplicare soluţia simplă şi corectă, vine cu o aberaţie, deconspirându-şi încă o dată limitele gândirii de popă securist: "Românii care denunţă evazioniştii ar putea primi o parte din valoarea fraudei". Altcineva cu nume şi prenume care nu vrea e Ionuţ Mişa, directorul general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Pesedistul pus de Dragnea ministru de Finanţe pentru 7 luni în Guvernul condus de Mihai Tudose şi pe care tot Dragnea l-a schimbat într-un acces de sinceritate, acuzându-l că e pe mână cu serviciile. Ulterior, Mişa a fost numit şeful ANAF de Teodorovici, pus ministru de Finanţe în Guvernul condus de Viorica Dăncilă", a mai spus Cristian Ghinea.