Managerul general al Stelei i-a asigurat pe fanii roş-albaştri", într-o conferinţă de presă, că echipa lor preferată va juca sezonul următor în Liga Campionilor. Managerul Stelei susţine că mai există o cale de atac în cazul "Valiza", anume CEDO, iar UEFA nu se poate autosesiza dacă nu există motivare.
"Cazul Stelei nu se poate compara cu al lui Fenerbahce, acolo a fost corupţie, meciuri trucate, bani daţi unor jucători adverşi să piardă meciuri. Suporterii să stea liniştiţi, jucătorii şi-au verificat conturile şi au văzut că le-au intrat banii. În opinia mea, dacă nu există motivare, UEFA nu se poate autosesiza", a declarat Mihai Stoica.
MM Stoica a transmis şi un mesaj din partea lui Gigi Becali, aflat în închisoare.
"Am ieşit definitiv şi irevocabil din viaţa publică aşa că vă rog din inimă să-i acordaţi un minim de respect pe care cred că-l merit. Lăsaţi-mi familia în pace. Îi rog din suflet pe toţi (...) să nu mai comenteze despre mine la televizor. Am o pedeaspă pe care trebui s-o execut. Cândva, probabil, voi da o explicaţie (...)", este mesajul pe care Gigi Becali l-a transmis din spatele gratiilor.