x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Giurgiu - Scandal cu miros de peste

Giurgiu - Scandal cu miros de peste

06 Feb 2005   •   00:00

Firma SC PESCARUL HOBAIA SRL administreaza Balta Hobaia de mai bine de sapte ani, printr-un contract de concesiune (nr. 5323/01.08. 1997) ce se deruleaza si in prezent, cu termen de valabilitate pana in 2012.



Cu toate acestea, primarul localitatii giurgiuvene Ogrezeni, Jean Jipa, s-a trezit zilele trecute sa reclame, la conferinta de presa a PSD Giurgiu, ca Balta Hobaia, una dintre cele mai importante din judet, este exploatata ilegal. Afirmatia a facut-o dupa ce, sustine domnia sa, s-ar fi interesat de soarta acestei balti la Consiliul Judetean Giurgiu, SC PISCICOLA SA si RA "Apele Romane". Este ciudat faptul ca primarul a fugit repede cu jalba-n protap la partid, si nu la administratorul societatii, avocatul Dan Pasat, si nu cerut actele doveditoare de la Compania Nationala de Administrare a Fondului Piscicol, proprietarul de drept al Baltii, sau de la Prefectura. Surprinde si atitudinea Consiliului Judetean Giurgiu, care, dupa cum afirma primarul de la Ogrezeni, i-a comunicat ca situatia Baltii Hobaia este incerta. Consiliu Judetean, care, cu cateva luni mai inainte, a inaintat o adresa la Guvern, prin care cerea trecerea Baltii Hobaia in patrimoniul acestei institutii. Oare de ce? (Vasile Arcanu)

×
Subiecte în articol: observator