Cei care-şi etalau talentul pe zidurile clădirilor din Capitală vor fi nevoiţi să caute locurile special amenajate pentru astfel de activităţi. Municipalitatea propune, prin intermediul unei hotărâri aflate în dezbatere publică, interzicerea graffiti în Bucureşti fără acordul proprietarului.
"Acesta este făcut fără consimţământul proprietarului, fiind astfel îndeplinite condiţiile de vandalism. Sunt afectate construcţii de valoare istorică, garduri, pasaje, staţii de metrou, cabine telefonice şi alte suprafeţe publice sau private, generând disconfort pentru populaţie şi aducând în acelaşi timp atingere imaginii urbanistice şi valorii istorice a municipiului", se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ. Sunt exceptate de la această regulă spaţiile special amenajate în acest scop în parcurile şi în grădinile publice. Nerespectarea acestor prevederi sunt sancţionate atât contravenţional, cât şi penal, în funcţie de situaţie.
Citește pe Antena3.ro