x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GRAFIC. Trei județe au depășit incidența de 3 cazuri la mia de locuitori. În ce situație se află localitățile din România

GRAFIC. Trei județe au depășit incidența de 3 cazuri la mia de locuitori. În ce situație se află localitățile din România

de Georgiana Oprea    |    22 Oct 2020   •   14:02
GRAFIC. Trei județe au depășit incidența de 3 cazuri la mia de locuitori. În ce situație se află localitățile din România
Sursa foto: Hepta

Municipiul București și județele Alba și Cluj au depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, potrivit informațiile transmise, joi, 22 octombrie, de Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, județul Alba a ajuns la o incidență cumulată a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile, de 3,37 la mia de locuitori. În Municipiul București incidența a ajuns la 3,31 cazuri la mia de locuitori, iar Clujul are o incidență de 3,05 cazuri.

Foarte aproape de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori se află județul Harghita, cu 2,97 cazuri, urmat fiind de Sălaj cu 2,59 de cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.

Cele mai mici incidențe sunt în județele Argeș (0,73), Vrancea (0,75), Mureș (0,8) Buzău (0,81) și Tulcea (0,93).

Localitățile din România care au depășit incidența de 3 la mia de locuitori

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a afirmat, marți, 20 octombrie, că în 255 de localități a fost depășită incidența de 3 cazuri la mia de locuitori, între acestea fiind 22 de municipii și 15 orașe.

Cu creşterea numărului cazurilor per general, ajungem şi la creşterea numărului cazurilor în Terapie Intensivă, număr care ne aşteptăm să continue să crească, cel puţin încă o perioadă. Pentru că măsurile luate recent şi care eu sper să fie măsuri eficiente, la acest moment avem 615 localităţi care au incidenţă între 1,5 şi 3 la mie, 255 de localităţi care au depăşit incidenţa de 3 la mie. Ca municipii, avem 44 de municipii care sunt între 1,5 la mie şi 3 la mie. Avem 50 de oraşe care sunt între 1,5 şi 3 la mie. Avem 22 de municipii care sunt peste 3 la mie, avem 15 oraşe care sunt peste 3 la mie”, a spus Arafat, marţi seară, la Digi24.

Raed Arafat a enumerate municipiile București, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Bacău, Reșița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Zalău, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Aiud, Caracal, Huși, Roșiori de Vede, Odorheiul Secuiesc, Dorohoi, Iași, Roman, Bârlad.

Noi restricții

În localitățile în care incidența cazurilor de COVID-19 a depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, Comitetele pentru Situații de Urgență introduc restricții noi pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Astfel, în județul Sălaj, activitatea în interior pentru baruri, restaurante, cafenele și săli de jocuri de noroc din Zalău, Hereclean, Carastelec, Bănișor, Sălățig, Treznea, Jibou și Meseșenii de Jos este suspendată. De asemenea, portul măștii de protecție devine obligatoriu atât în spațiile publice închise, cât și în cele deschise.

De asemenea, cetățenii din Sfântu Gheorghe au fost informați, luni, 19 octombrie, prin intermediul sistemului RO-ALERT, că incidența cazurilor de infectare a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori.

„În municipiul Sfântu Gheorghe nivelul de răspândire a noului coronavirus a depăşit 3 la mia de locuitori. Masca este obligatorie în toate spaţiile deschise şi închise. Unităţile de învăţământ trec la scenariul 3 online. Respectaţi măsurile sanitare", se arată în mesajul transmis populaţiei.

Mesaje RO-ALERT au fost trimise și locuitorilor din Păuleşti, Fulga, Breaza, Blejoi, Sălciile, Plopu, Măneşti, Ciorani şi Cocorăştii Mislii, județul Prahova.

În aceste zone, incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 este de peste 3 la o mie de locuitori.

În Harghita, pe 18 octombrie, pragul de 3 cazuri la mia de locuitori era depășit în Odorheiul Secuiesc, Brădești și Mădăraș.

„Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori", se precizează în hotărârea CJSU din 18 octombrie.

Și Bucureștiul a intrat în scenariul roșu de luni, 18 octombrie, când a fost depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Astfel, școlile au trecut în mediul online, iar restaurantele și cafenelele și-au închis activitatea la interior. De asemenea, teatrele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc și-au întrerupt activitatea. În plus, purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise.

 

×
Subiecte în articol: grafic incidenta coronavirus Covid-19