x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a decis menţinerea punctului de amendă la 145 de lei şi în 2019

Guvernul a decis menţinerea punctului de amendă la 145 de lei şi în 2019

09 Noi 2018   •   14:25
Guvernul a decis menţinerea punctului de amendă la 145 de lei şi în 2019

Guvernul a decis, vineri, printr-o ordonanţă de urgenţă, menţinerea punctului de amendă la 145 de lei şi pentru anul 2019, a precizat Biroul de presă al Executivului. 

Astfel, punctul de amendă, care şi în 2018 a fost de 145 de lei, va fi calculat şi pentru anul viitor ca fiind 10% din valoarea salariului minim brut pe economie de la nivelul anului 2017. AGERPRES

×