x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul ar putea impozita cu încă 16% veniturile bugetare mai mari de 4.500 de lei

Guvernul ar putea impozita cu încă 16% veniturile bugetare mai mari de 4.500 de lei

29 Mai 2012   •   17:16
Guvernul ar putea impozita cu încă 16% veniturile bugetare mai mari de 4.500 de lei

Guvernul analizeaza impozitarea suplimentara, cu inca 16%, a sumei din pensie sau salariu care depaseste 4.500 lei /luna, sistem care ar putea fi aplicat incepand cu anul viitor si numai pentru sectorul bugetar, a declarat premierul Victor Ponta.

El a amintit ca Guvernul USL intentioneaza sa aplice de anul viitor cote diferentiate de impozit, in functie de nivelul salariilor.

"In plus fata de acest sistem fiscal, daca va fi cazul si daca se va dovedi o idee buna, in special in zona bugetara, pentru ca nu vreau sa dam semnale negative in zona privata, care deja a suferit destul de multe in urma crizei, pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe luna, acolo poate fi vorba de o taxa de solidaritate. O taxa de 16 plus inca 16 peste ceea ce depaseste 1.000 de euro pe luna", a declarat Ponta la Prima TV.

In noul sistem, bugetarii ar fi impozitati cu 16% pentru intregul venit si ar plati si un impozit suplimentar, tot de 16%, aplicat la suma ce depaseste 4.500 lei.

Premierul a precizat ca a cerut Ministerului Finanelor o cifra exacta a persoanelor care primesc pensii si salarii de peste 4.500 lei lunar.

×
Subiecte în articol: impozitare bugetari victor ponta premier