x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Harghita: O femeie a fost atacată de urs; preşedintele CJ cere schimbarea legislaţiei

Harghita: O femeie a fost atacată de urs; preşedintele CJ cere schimbarea legislaţiei

01 Iul 2019   •   20:30
Harghita: O femeie a fost atacată de urs; preşedintele CJ cere schimbarea legislaţiei

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a cerut luni schimbarea legislaţiei şi acordarea de despăgubiri victimelor atacurilor de animale sălbatice, după ce o femeie a fost atacată de un urs, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce se afla la cules de ciuperci. 

Potrivit Biroului de Presă al CJ Harghita, femeia în vârstă de 29 ani, din Siculeni, mamă a şase copii, a fost rănită de un urs în timp ce se afla la cules de ciuperci, fiind internată în prezent la secţia de chirugie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc. 

Sursa citată a precizat că victima şi-a pierdut cunoştinţa, revenindu-şi abia în ambulanţă şi că în urma atacului are bazinul rupt şi necesită aproximativ şase săptămâni pentru recuperare. 

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, consideră că trebuie modificată legea pentru a permite acordarea de despăgubiri victimelor şi a anunţat că intenţionează demararea unei proceduri în instanţă pentru a obliga Ministerul Mediului să plătească aceste despăgubiri. 

"Trebuie modificată legea, dacă se oferă despăgubire pentru animalele ucise, pentru stupii de albine, atunci ar trebuie să fie despăgubite şi victimele omeneşti, deoarece adesea acestea nu pot munci timp de multe săptămâni, nemaivorbind despre traumele sufleteşti şi cele fizice. (...) Aceste daune sufleteşti şi fizice statul trebuie să le despăgubească şi pe calea justiţiei dorim să obţinem ca ministerul să fie obligat să plătească aceste despăgubiri. Avem speranţe că o astfel de procedură va demara în curând", a spus Borboly Csaba, citat de Biroul de Presă al instituţiei pe care o conduce. 

Acesta a mai făcut apel către toţi cei care doresc să o ajute financiar pe femeia rănită, până când se va recupera, întrucât este unicul întreţinător al familiei. 

"Mama celor şase copii - cel mai mic de un an şi cel mai mare de zece ani - asigură venitul zilnic al familiei în această perioadă prin culesul ciupercilor, iar mai apoi spre toamnă ca zilier la culesul cartofilor. Având în vedere faptul că în următoarele şase săptămâni victima nu va putea lucra, Borboly Csaba a făcut un apel către cei interesaţi de a sprijini familia victimei cu contravaloarea unei zile de muncă, sau a unei jumătăţi de zi de muncă", se mai precizează în comunicatul de presă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Harghita atac urs