Hotărârea prin care Guvernul a decis, sâmbătă, declararea zilelor de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie, zile de doliu naţional pe teritoriul României a fost publicată în Monitorul Oficial.
Actul normativ aprobat într-o şedinţă extraordinară a Executivului a fost adoptat "în memoria victimelor incendiului ce a avut loc în data de 30 octombrie în sectorul 4 din municipiul Bucureşti".
La articolul 1 al HG se prevede că "se declară zilele de 30 octombrie, 1 şi 2 noiembrie zile de doliu naţional pe teritoriul României".
La alineatul (1) al articolului 2 Hotărârea se prevede că în zilele de doliu naţional prevăzute la articolul 1 "toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă".
Totodată, la alineatul (2) se menţionează că drapelul în bernă se arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României.
Alte locuri unde drapelul naţional va fi coborât în bernă sunt: punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, gări şi autogări.
De asemenea, drapelul naţional va fi coborât în bernă ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
La articolul 3 al HG se prevede că " în zilele de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie 2015, posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător".
Decizia Executivului privind declararea doliului naţional vine după tragedia petrecută vineri seară în Bucureşti, când 27 de persoane au decedat după un incendiu izbucnit în clubul Colectiv.
Sursa: AGERPRES